Alegeri în Franţa: cel mai disputat scrutin prezidenţial din istoria recentă. Doi candidaţi anti-UE cu şanse

La aceste probleme urgente se adaugă şi presiunea mută pe care o exercită asupra sectorului privat cele mai mari taxe din UE, care finanţează cel mai generos buget de cheltuieli sociale.

Sondajele anunţă cel mai disputat prim tur de scrutin prezidenţial din istoria recentă. Nu mai puţin de patru candidaţi au şanse aproximativ egale, dacă luăm în calcul marjele de eroare, să ajungă în turul doi. Incertitudinea este accentuată şi de numărul record de nehotărâţi: până la 40% dintre francezi nu au decis încă cu cine vor vota duminică.

În România, cea mai vizibilă candidată a fost Marine Le Pen, liderul partidului de extremă-dreapta Frontul Naţional şi fiica lui Jean-Marie Le Pen, o influentă personalitate anti-sistem în politica franceză, care a reuşit în 2002 surpriza de a se califica în turul doi de scrutin al alegerilor prezidenţiale, unde a fost învins cu un scor de peste 82% de Jacques Chirac.

Istoria s-ar putea repeta. Potrivit sondajelor, Marine Le Pen poate a ajunge în turul doi, unde ar fi învinsă de oricare dintre ceilalţi trei candidaţi cu şanse.

Le Pen propune renunţarea la euro şi ieşirea Franţei din UE, retragerea din tratele de comerţ liber şi „repatrierea” locurilor de muncă transferate de corporaţiile franceze către ţări mai prietenoase din punct de vedere al costurilor salariale şi fiscale.

Marine Le Pen a luat în vizor în particular industria auto – giganţii PSA Peugeot Citroen şi Renault – afirmând nu demult că vrea ca cele două companii, unde statul este acţionar minoritar, să-şi mute producţia în Franţa. Una dintre cele mai de succes afaceri ale Renault din ultimii 15 ani a fost Dacia, unde grupul francez a dezvoltat aşa-numitul segment entry – maşini ieftine şi fiabile precum Logan, Sandero şi Duster. Lansarea modelelor ieftine s-a potrivit la fix cu criza financiară din 2008, recesiunea şi stagnarea economică care au urmat în Europa. Au devenit rapid cele mai bine vândute maşini ale grupului Renault, iar conceptul a fost exportat la nivel global, pe pieţe precum Rusia şi America Latină.

Planul populist al lui Le Pen sună bine pentru proletariatul deziluzionat cu perspective subţiri de angajare, însă este greu de crezut că Loganul ar putea fi profitabil la salariile de 5-6 ori mai ridicate pe care le încasează un muncitor sindicalizat dintr-o fabrică franceză, faţă de un angajat Dacia din România.

Candidata Frontului Naţional mizează şi pe o agendă agresivă anti-imigraţie, criticând deschis islamul în încercarea de a atrage cât mai multe voturi în contextul atentatelor teroriste.

Cu o platformă eurosceptică se prezintă la urne şi Jean-Luc Melenchon, candidatul susţinut de Comunişti. El a promis renegocierea tratatelor UE pentru a obţine mai multe avantaje pentru Franţa, mai mult control asupra politicilor economice, şi ataşarea unor condiţii de care ar urma să depindă păstrarea monedei euro în Franţa. În pofida şomajului încăpăţânat, Melenchon mai vrea întărirea drepturilor angajaţilor în sensul îngreunării concedierilor, limitarea salariilor personalului de conducere din sectorul privat şi retragerea Franţei din diverse tratate de liber-schimb, adică creşterea taxelor vamale pentru bunurile importate.

Candidatul comuniştilor propune de asemenea creşterea puternică a salariului minim şi re-naţionalizarea companiilor de utilităţi. Această din urmă măsură ar avea efecte şi în România, având în vedere că grupul francez GDF Suez deţine, prin fosta Distrigaz Sud, distribuţia şi furnizarea de gaze pentru jumătate din ţară.

Cu mic, cu mare, companiile franceze au anunţat, în ultimele săptămâni, măsuri pregătitoare în cazul victoriei unuia dintre cei doi candidaţi amintiţi până acum. Sectorul privat din Franţa traversează o febră a contractării de credite, a refinanţărilor de datorii şi a hedge-urilor valutare. Totodată, companiile mai mari, cu activităţi şi în afara ţării, se interesează de costurile, oportunitatea şi posibilitatea mutării sediului fiscal în alte jurisdicţii europene mai prietenoase cu business-ul, precum Olanda.

Pe de altă parte, dacă cele mai mari companii franceze generează cea mai mare parte din venituri în afara ţării şi nu ar fi îngenunchiate cu uşurinţă de o mişcare tectonică pe scena politică, economia Franţei are la fundaţie aproape patru milioane de societăţi comerciale private, 99% dintre ele cu mai puţin de 250 de angajaţi. Greu de anticipat rezonabil care ar fi efectele propunerilor lui Melenchon şi Le Pen asupra IMM-urilor care formează coloana vertebrală a economiei franceze.

Pe lângă măsurile de precauţie, marile lobby-uri franceze, în frunte cu asociaţia patronală Medef, au lansat o campanie furibundă de comunicare, sub motoul rezistenţă totală, în încercarea de a informa publicul despre pericolele unei victorii Le Pen sau Melenchon.

Cap de afiş pe lista cu argumente, cheltuielile publice: programul de guvernare prezentat de Le Pen ar extinde bugetul cu 102 miliarde de euro, iar al lui Melenchon cu peste 200 miliarde de euro. În cazul lui Emmanuel Macron şi Francois Fillon, candidaţii de centru, respectiv centru-dreapta, impactul bugetar al promisiunilor electorale ar fi de sub 20 miliarde euro fiecare.

Candidatul independent Macron, în prezent lider în sondaje pentru turul întâi cu o marjă modestă, este cel mai tânăr dintre cei patru candidaţi cu şanse de a ajunge în turul al doilea. Fost ministru al Economiei, la doar 39 de ani, lipsa de experienţă a devenit principalul argument al adversarilor politici. Economist reputat, fost bancher de investiţii, Macron este susţinut de numeroase personalităţi de centru-dreapta şi se prezintă drept candidatul care poate garanta siguranţa francezilor fără a provoca schimbarea modului de viaţă.

Francois Fillon mizează pe o agendă de reformă profundă pro-business şi anti-sindicate, cu măsuri care au determinat o parte a presei să-l compare pe candidatul Republicanilor cu Margaret Thatcher. Este susţinut de marile companii şi promite reducerea puternică a cheltuielilor statului, scăderea taxelor şi dereglementare, pentru a pune capăt şomajului endemic şi pentru a restarta creşterea economică.

Cele mai recente sondaje îi dădeau, joi, lui Macron 25% din intenţiile de vot, urmat îndeaproape de Le Pen cu 22%, respectiv Fillon şi Melenchon la egalitate cu 19%. Având în vedere marjele de eroare de 3 puncte procentuale, cursa este deschisă. Numărul indecişilor variază de la o treime până la 40%, în funcţie de sondaj. Despre turul al doilea, singurul numitor comun al sondajelor din Franţa este că Le Pen ar pierde indiferent cine ar fi celălalt finalist.

Cel de-al cincilea candidat de pe buletine, Benoit Hamon, candidatul Socialiştilor preşedintelui Hollande, a scăzut la 7,8% şi este cotat cu şanse ca şi inexistente de a ajunge în turul doi.

Hollande a devenit primul preşedinte francez din istoria recentă nevoit să renunţe la a mai candida pentru cel de-al doilea mandat, după ce cotele sale de încredere s-au prăbuşit pe fondul neputinţei de a revigora economia şi atentatelor teroriste din ultimii doi ani. Şi predecesorul său, Nicolas Sarkozy, reprezentant al Republicanilor, a ajuns la cote slabe de încredere în timpul celui de-al doilea mandat, în principal din cauza crizei economice.

Referitor la relevanţa sondajelor în contextul marilor surprize ale anului trecut din Marea Britanie şi SUA, companiile franceze care se ocupă cu aşa ceva susţin că au învăţat lecţiile trecutului. De asemenea, sistemul electoral din Franţa este mult mai simplu faţă de cel din Statele Unite, iar un scrutin prezidenţial este mult mai banal pentru sociologi decât un referendum privind apartenenţa la UE, care are loc odată la câteva zeci de ani.