Alegeri în Germania: Europa stă cu sufletul la gură

Un nou sondaj prezintă o imagine incertă a rezultatului alegerilor din Germania

Un nou sondaj prezintă o imagine la fel de incertă a rezultatului alegerilor legislative care vor avea loc duminică în Germania, dar confirmă că Angela Merkel va întâmpina dificultăţi în menţinerea coaliţiei guvernamentale conservatori-liberali, relatează AFP.

Potrivit unui „Politbarometer” comandat de postul public de televiziune ZDF, Uniunea Creştin-Democrată (CDU, conservatori) este creditată cu 40% din intenţiile de vot, un nivel stabil în comparaţie cu cel de săptămâna trecută, iar aliatul său liberal (FDP) pierde o jumătate de punct procentual şi coboară la 5,5%.

Cu un total de 45,4%, cele două formaţiuni au nevoie de cel puţin un punct şi jumătate pentru a constitui o majoritate parlamentară, dar acesta este inclus în marja de eroare.

Cu mai puţin de 48 de ore înainte de deschiderea secţiilor de votare pentru alegerile legislative, „problema este deschisă, aşa cum a fost şi anterior”, scrie grupul de cercetare Wahlen, autorul studiului.

Social-democraţii din cadrul SPD ar obţine un puct procentual, urcând la 27%, însă Verzii, cu care doresc să aducă alternanţa la putere în Germania şi să o îndepărteze pe Merkel din postul de cancelar, înregistrează o scădere de două puncte procentuale, la 9%.

Die Linke (stânga radicală), cu care nu vrea să se alieze niciun partid, este creditat cu 8,5% (plus 0,5%).

Acest studiu confirmă în linii mari un sondaj publicat joi dimineaţa de cotidianul Bild, realizat de institutul Insa, potrivit căruia CDU şi FDP ar obţine 44% din voturi, iar SPD şi Verzii, 28% şi, respectiv, 8%.

Principala diferenţă între cele două sondaje este că partidul antieuro AfD era creditat cu 5% în ancheta Insa, ceea ce i-ar permite să intre în Parlament, pe când sondajul de joi seara anunţă un scor de 4%, sub pragul electoral.

AfD va fi una dintre principalele necunoscute duminică seara, institutele de sondare insistând asupra dificultăţii de a măsura scorul unui partid nou creat.

Bilanţ contestat, la finalul a patru ani de guvernare Merkel 2

Angela Merkel se laudă în mitingurile dinaintea alegerilor legislative de la 22 septembrie că „acest Guvern este cel mai de succes de la Reunificare” şi până în prezent, în timp ce rivalul ei social-democrat Peer Steinbrück vorbeşte despre „patru ani pierduţi”, relatează AFP.

În opinia unor analişti, bilaţul celui de al doilea mandat al lui Merkel este contrastant. Aflată la conducerea unei coaliţii cu liberalii – după ce a guvernat din 2005 şi până în 2009 cu social-democraţii -, ea a dus la bun sfârşit câteva proiecte mari. Însă nu şi-a respectat anumite promisiuni, iar indicatorii economici măgulitori ai ţării pot fi atribuiţi în parte reformelor dureroase întreprinse de către predecesorul său social-democrat Gerhard Schröder, apreciază ei.

Cunoscută pentru prudenţa şi căutarea permanentă a consensului, dar criticată pentru lipsa de viziune, cancelarul a condus „o politică pragmatică a paşilor mici, fără mari convingeri ideologice”, consideră Nils Diederich, un politolog de la Universitatea Liberă Berlin.

Cea mai bună ilustrare a acestui lucru este modul în care a gestionat criza euro.

Angela Merkel este preferată în tabăra sa din cauză că a ştiut să navigheze, de patru ani, între apărarea intereselor contribuabilului german şi salvarea proiectului european, impunându-şi doctrina „reforme structurale în schimbul solidarităţii faţă de ţările aflate în criză”.

Uneori detestată în sudul Uuropei sau considera drept o europeană mai puţin etuziastă, ea a făcut ceea ce a considerat necesar pentru salvarea euro, chiar dacă în mod tardiv.

Din punct de vedere economic, Germania s-a prezentat mult mai bine ca cei mai mulţi dintre vecinii săi în cursul crizei, cu o rată a şomajului scăzută (6,8% în august, cel mai mic nivel atins din 1990 încoace). Însă unii analişti consideră că Merkel culege fructul reformelor lansate în 2003 de cancelarul Schröder, care au flexibilizat piaţa muncii.

Însă aceste măsuri sunt criticate, totodată, pentru că au favorizat ascensiunea unor locuri de muncă precare şi prost plătite, într-o ţară în care nu este prevăzut un salariu minim.

Guvernul Merkel a redus puternic deficitul bugetar, care va fi în 2014 „cel mai mic din ultimii 40 de ani”, lucru pe care îl atribuie „disciplinei asupra cheltuielilor” pe care a impus-o.

Dar, în mod paradoxal, Germania a beneficiat, de asemenea, de pe urma crizei euro. Mulţumită statutului de ţară sigură din punct de vedere financiar, ea a putut să se îndatoreze cu un cost mai mic, profitând de neîncrederea faţă de unii dintre partenerii săi europeni.

Marea reformă fiscală, promisă de consevatori şi liberali în contractul lor de coaliţie din 2009 şi menită să simplifice unul dintre sistemele cele mai complexe din lume, nu s-a produs. Merkel a renunţat „de teama de a se atinge de nişele fiscale”, potrivit politologului Jürgen Falter de la Universitatea Mainz.

Politica energetică a lui Merkel este simptomatică pentru pragmatismul său, subliniază Diederich.

Conservatorii şi liberalii s-au înţeles să prelungească termenele de funcţionare ale centralelor nucleare pe care Verzii şi social-democraţii au prevăzut să le închidă până în 2020.

Însă după catastrofa de la Fukushima, în 2011, Merkel s-a răzgândit şi a anunţat o renunţare la energia nucleară la orizontul lui 2022. Ţara vrea de acum să-şi asigure 80% din producţia de energie electrică prin resurse regenerabile până în 2050, să îşi scadă în mod sensibil consumul de energie şi emisiile de dioxid de carbon (CO2).

„Tranziţia energetică” ridică, totuşi, numeroase provocări, ca cea a preţului electricităţii, care a crescut puternic pentru gospodării şi care este considerat o ameninţare de către industria germană.

Merkel şi-a respectat promisiunile privind politica familială. Ea a creat suficiente locuri în creşe, pentru a răspunde nevoilor părinţilor. A introdus, de asemenea, o alocaţie pentru familiile care îşi ţin acasă copiii cu vârsta sub trei ani. Însă această politică favorabilă familiei a eşuat, pentru moment, să relanseze una dintre cele mai slabe natalităţi din lume.

Germania este ameninţată în continuare de îmbătrânirea populaţiei, „cea mai mare provocare a sa în următorii 10 sau 20 de ani”, potrivit cancelarului, care a multiplicat colocviile şi dezbaterile pe această temă.

Însă Merkel a amânat reforme profunde şi dificile, ca cea a pensionării, împotriva sărăciei bătrânilor sau în domeniul îngrijirii persoanelor dependente.

Guvernul Merkel 2 a întreprins, de asemenea, cea mai radicală reformă a armatei germane de la crearea sa, în urmă cu 56 de ani, renunţând la serviciul militar obligatoriu în 2011, cu scopul de a reduce efectivele, asigurând totodată că reforma va face armata mai aptă pentru misiuni internaţionale.

Angela Merkel, iubită în Germania, dar denigrată în Europa

Cancelarul Angela Merkel, care, dacă nu va avea loc o lovitură de teatru, va obţine un al treilea mandat de patru ani în urma alegerilor legislative de duminică, este „femeia cea mai puternică din lume”, dar unul dintre liderii cei mai denigraţi, relatează AFP.

Foarte iubită de germani, această conservatoare în vârstă de 59 de ani, venită din fosta RDG, a fost numită, pe rând, „cancelarul de fier”, pentru apărarea politicilor de austeritate, sau „Mutti” (Mama) deoarece oferă un sentiment de siguranţă în furtuna europeană.

Dar pe străzile din Lisabona sau Madrid au înflorit portretele Angelei Merkel cu mustaţă de tip Hitler sau sloganuri precum „Merkel nazistă, afară!”.

Mulţimea din Atena o acuză că vrea să îngenuncheze Grecia pentru a o spolia mai bine.

Cea care a fost desemnată „cea mai puternică femeie” de pe planetă pentru a şaptea oară în cei opt ani de mandat de către revista americană Forbes asigură că Berlinul nu încearcă să exercite vreo formă de hegemonie asupra Uniunii Europene. Dar că nu ne-am afla în acest punct dacă toată lumea ar fi strâns cureaua aşa cum a făcut prima economie a zonei euro.

Angela Dorothea, născută Kasner, în vârstă de 59 de ani, mare admiratoare a Ecaterinei a II-a a Rusiei, a fost un copil înzestrat pentru rusă şi matematică, ce visa să devină patinatoare artistică.

Ea este prima femeie care a condus Germania, prima de la britanica Margaret Thatcher care guvernează o ţară europeană mare.

La opt ani de la accederea ei la putere, graţie unei alianţe între conservatori şi social-democraţi, uzura nu pare să o afecteze. Anduranţa sa în timpul summiturilor europene de la Bruxelles, alături de pasiunea ei pentru operă, i-au adus numele de „Regina nopţii”.

La conducerea unei coaliţii cu liberalii (FDP) din 2009, ea beneficiază în Germania de o popularitate fără precedent după război, de aproximativ 60 la sută opinii favorabile.

„Ea a devenit un fel de mamă a naţiunii”, apreciază politologul Oskar Niedermayer. „Ea încarnează numitorul comun al muritorilor (…) şi apără interesele germane” în criză. „Toate acestea o fac să pară foarte calmă şi cu picioarele pe pământ, ceea ce oamenilor le place”.

Adversarii săi îi reproşează o gestionare de la zi la zi, fără viziune politică. Angela Merkel se vrea pragmatică. Şi nu se teme de virajele la 180 de grade, precum cel spectaculos privind energia nucleară. În 2010, ea decidea să prelungească durata activităţii centralelor. Dar după câteva luni, după catastrofa de la Fukushima din martie 2011, ea a anunţat renunţarea la energia nucleară până în 2022.

Biograful său Gerd Langguth o prezintă ca „un sfinx” care a învăţat din anii petrecuţi în dictatura est-germană să îşi ascundă opiniile.

Născută la Hamburg (nord), ea a crescut în RDG comunistă, unde tatăl său, pastor, s-a instalat pentru a predica.

Doctor în fizică, Angela Merkel, care a mărturisit recent că cea mai mare mare eroare a tinereţii sale a fost să se îmbete cu lichior de cireşe la vârsta de 18 ani, şi-a început cariera politică la căderea Zidului Berlinului. Ea nu a ştiut însă nimic despre aceasta la momentul respectiv, deoarece în seara de 9 noiembrie 1989 era la saună.

Ea devine adjunctul purtătorului de cuvânt al primului (şi ultimului) Guvern al RDG ales democratic. Remarcată de Helmut Kohl în 1990, „puştoaica”, aşa cum o numea el, primeşte două portofolii de la „cancelarul Reunificării”, Mediu şi Femei.

Ea profită de un scandal de finanţare ocultă a CDU pentru a-i lua locul mentorului său la conducerea aceste formaţiuni în 2000.

Protestantă, fără copii, divorţată (ea a păstrat numele de Merkel de la primul său soţ) şi recăsătorită cu un chimist de renume dar şters, Joachim Sauer, ea se impune în calitate de şef al unui patrid de tradiţie catolică, dominat de bărbaţi din Germania de Vest. De atunci, toţi potenţialii săi rivali au fost eliminaţi.

Ironizată pentru lipsa ei de eleganţă, recent de către Karl Lagerfeld, cancelarul în costum cu pantalon – un singur model în zeci de culori – a optat pentru discreţie în privinţa vieţii sale private. Dar ea poate fi văzută frecvent în timp ce îşi face cumpărăturile la supermarket.

Singurul său lux, în vacanţă, a fost o seară la festivalul Wagner din Bayreuth, după care a dispărut la munte pentru a face drumeţii.

SPD împovărat de moştenirea reformelor lui Gerhard Schröder

Social-democraţii germani, în campanie pentru a pune capăt erei Merkel, sunt împovăraţi de reformele statului providenţă, lansate cu zece ani în urmă de Gerhard Schröder, care au redresat ţara, dar au zdrobit stânga, relatează AFP.

„Încă este un subiect actual”, afirmă pentru AFP Benedikt Falszewski, preşedintele unui filiale locale a partidului social-democrat SPD, în Duisbourg (vestul Germaniei), un mare oraş industrial din regiunea Ruhr.

„Oamenii consideră că este un lucru nedrept, ei cred că SPD şi-a trădat valorile”, adaugă Falszewski, care face campanie în Duisbourg pentru un al doilea mandat al deputatei social-democrate locale.

„Acesta” este Agenda 2010, iniţiată în urmă cu zece ani de predecesorul lui Merkel, pentru a oferi de lucru numeroşilor şomeri, în special prin reduceri drastice ale beneficiilor sociale. În acea perioadă, publicaţia The Economist a supranumit Germania „bolnavul Europei”.

Procedând astfel, Schröder, „în ochii multor alegători, s-a îndepărtat de principiul de bază (al SPD), cel al justiţiei sociale”, apreciază Jens Walther, politolog de la Universitatea din Düsseldorf.

Acesta a însemnat o lovitură grea pentru SPD, cel mai vechi partid din Germania şi care tocmai a sărbătorit 150 de ani. Aproximativ 130.000 de persoane şi-au înapoiat legitimaţiile de membru de partid, în perioada 2003-2008, scorurile electorale au scăzut, iar în această atmosferă de nemulţumiri a fost înfiinţat un nou partid de stânga, Die Linke.

– „Toată lumea este invidioasă”

Zece ani mai târziu, Germania are una dintre cele mai prospere economii din Europa, iar statele vecine o invidiază pentru rata scăzută a şomajului. Mai mulţi economişti, inclusiv de dreapta, consideră că acesta este un efect al reformelor lui Schröder.

În străinătate, „toată lumea este invidioasă”, potrivit lui Walter. Sunt mulţi, în Franţa, de exemplu, care analizează oportunitatea de a reproduce acest model.

Pentru numeroşi social-democraţi germani, Schröder este cel care a ştiut „să plaseze necesitatea de dezvoltare a statului înaintea intereselor sale”, potrivit unui editorial al cotidianului Rheinische Post.

Dar majoritatea celor din SPD neagă acest fapt, iar această situaţie complică misiunea candidatului Peer Steinbrück, care ţine cont de Agenda 2010 şi vrea s-o împiedice pe Merkel să câştige al treilea mandat la conducerea Cancelariei germane.

Ideea justiţiei sociale se află la baza programului SPD, care vrea să limiteze creşterea preţurilor pentru chirii, să suţină familiile şi să introducă un salariu minim. Dar în opinia numeroşilor simpatizanţi de stânga, reformele din acea perioadă au subminat credibilitatea partidului de apărător al intereselor celor vulnerabili.

„Când spunem: «vrem să revenim la unele aspecte ale reformelor din acea perioadă», oamenii ne răspund: «voi sunteţi cei care se află la originea»” tuturor acestor probleme, relatează Falszewski. În circumscripţa sa, care tradiţional susţine partidul de stânga, „dezamăgirea este mare”, chiar dacă SPD rămâne prima alegere a cetăţenilor.

În afară de reformele lui Schröder, pragul de pensionare la 67 de ani, decis în 2007 de Guvernul de coaliţie dintre conservatori şi social-democraţi, provoacă numeroase resentimente, potrivit lui.

În ceea ce îl priveşte pe fostul cancelar Schröder, el este sigur că acţiunile sale sunt justificate. În ultimele săptămâni, matadorul SPD a venit şă-şi expună părerea, cu riscul de a-l face să pară „pasiv şi implicat insuficient” pe candidatul Steinbrück, comentează cotidianul Handelsblatt.

Alegerile germane vor debloca dosare europene majore

Alegerile legislative germane vor debloca mai multe dosare economice europene majore dacă, indiferent de rezultat, poziţia Berlinului nu se va schimba în mod fundamental, cel puţin pe termen scurt, apreciază mai mulţi analişti, relatează AFP.

„Europa aşteaptă alegerile” deoarece „au fost amânate numeroase decizii”, subliniază Carsten Brzeski, o economistă la banca olandeză ING. Nicolas Veron, de la centrul european de reflecţie Bruegel, vorbeşte chiar despre o „paralizie”.

Dezbaterile privind situaţia Greciei şi uniunea bancară vor putea, astfel, să fie reluate.

„Grecia nu va putea să îşi ramburseze datoria, şi va fi necesar ca Germania să recunoască acest lucru”, a avertizat Fabian Zuleeg, directorul centrului de reflecţie European Policy Centre, care se aşteaptă la o nouă restructurare a datoriei greceşti, „la un moment sau altul”, după alegerile germane.

Pe fond, conservatorii din cadrul CDU, prezentaţi ca favoriţi în sondaje, şi opoziţia social-democrată din cadrul SPD nu au totuşi viziuni atât de diferite pe cât ar părea cu privire la ajutorarea Greciei. În contextul în care europenii ar putea să discute încă din toamnă despre un nou plan de ajutorare a Atenei, cele două partide „se opun unei ştergeri a datoriei”, subliniază Carsten Brzeski.

„Nu va exista o schimbare fundamentală a atitudinii Guvernului” german, subliniază Veron.

În ceea ce priveşte uniunea bancară, până în prezent Berlinul s-a opus cu fermitate creării unei autorităţi europene comune însărcinată să decidă în legătură cu soarta băncilor aflate în faliment, apreciind că o asemenea instituţie ar fi incompatibilă cu tratatele existente.

Însă încheierea perioadei electorale va permite să se lucreze mai destins şi să se ajungă la un compromis, apreciază aceşti trei economişti, intervievaţi de AFP.

Austeritatea bugetară, încarnată mult timp de Merkel, nu mai este un subiect important pe agendă de mult timp, subliniază ei. „Chiar în plină perioadă electorală, abordarea Guvernului german a devenit mai flexibilă”, notează Nicolas Veron. „Germania nu va deveni un apostol al keynesismului bugetar, însă ea este deja mai pragmatică decât se spune de cele mai multe ori”, apreciază el.

„Am observat deja o schimbare de orientare favorabilă unei creşteri (economice) mai mari. Acest lucru nu va fi pus în discuţie dacă Merkel rămâne la putere”, anticipează Carsten Brzeski, care crede că nici SPD nu ar schimba fundamental acest lucru.

Merkel, dacă rămâne la putere, este posibil să aibă o marjă de manevră şi mai mare pentru a apăra creşterea economică şi să susţină o politică mai puţin intransigentă faţă de partenerii săi din zona euro, potrivit lui Zuleeg. În cazul în care partidul antieuro Alternative für Deutschland (AfD) nu atinge pragul de 5% pentru a intra în Parlament, ea „va putea putea să spună că în Germania nu există cerere pentru o politică antieuropeană”.

Pe termen mai lung, potrivit acestor economişti, Germania ar putea să accepte o formă de solidaritate în suportarea datoriei în cadrul zonei euro, de exemplu sub forma unor fonduri de amortizare, ideea euroobligaţiunilor rămânând în mare parte un tabu în cadrul clasei politice.

Însă, pentru a ajunge acolo, Berlinul va vrea „să meargă mai departe în materie de uniune politică”, subliniază Fabian Zuleeg, care relevă că, în acest domeniu, rezistenţele vin din partea altor ţări, ca Franţa.

În privinţa unei reformări a cadrului instituţional european, „Germania este mai deschisă ca alţii, inclusiv Franţa”, mai notează Nicolas Veron, în opinia căruia, în privinţa acestei probleme, „nu este deloc evident că obstacolele vin din partea Germaniei”.

Însă, pentru a se ajunge la o integrare europeană mai mare, un impuls franco-german este indispensabil. În cazul în care obţine victoria, „lucrul de care avem nevoie cu adevărat din partea lui Merkel, dar şi (a preşedintelui francez François) Hollande, este o viziune”, rezumă Zuleeg.

Partidele mici care participă la alegerile parlamentare din Germania

Alături de marile partide germane (CDU-CSU şi SPD) şi partidele-balama (Verzii, FDP, Die Linke), există mai multe partide mici care ar putea influenţa alegerile legislative din Germania de la 22 septembrie, relatează AFP.

– Alternative für Deutschland (AFD). Fondat în februarie 2013, acest partid antieuro condus de un profesor de economie, Bernd Lucke, şi care revendică peste 7.500 de aderenţi, speră să creeze o surpriză.

AFD intenţionează să profite de valul de nemulţumire legat de criza euro în Germania şi, în special, de sentimentul destul de răspândit în rândul opiniei publice potrivit căruia contribuabilii nu încetează să plătească pentru erorile altor membri ai Uniunii Europene mai puţin virtuoşi. Potrivit politologilor, militanţii săi sunt dezamăgiţi de CDU/CSU sau de partidul liberal FDP, parteneri în coaliţia guvernamentală a Angelei Merkel. Potrivit sondajelor, AFD ar obţine 3 sau 4 la sută din intenţiile de vot, insuficient însă pentru a intra în Bundestag, pragul fiind de 5 la sută, dar suficient pentru a o stânjeni pe Angela Merkel.

– Partidul Pirat. Fondat în septembrie 2006 la Berlin şi inspirat dintr-o mişcare suedeză, Partidul Pirat german militează pentru mai multă democraţie directă în special graţie Internetului şi mai multă transparenţă în politică. Formaţiunea revendică 31.400 de aderenţi.

În perioada septembrie 2011 – mai 2012, acest nou-venit în politica germană şi-a făcut o intrare surprinzătoare în patru Parlamente regionale: cel din oraşul-stat Berlin (cu 8,9 la sută din voturi), din Saar (7,4 la sută), Renania de Nord-Westfalia (7,7 la sută) şi Schleswig-Holstein (8,2 la sută). Dar declaraţiile stângace ale unor membri ai Partidului, certurile interne şi mai ales o linie politică vagă au domolit entuziasmul încă de la început.

La apogeul succesului său, partidul era creditat cu 13 la sută din intenţiile de vot. În prezent, acesta se situează la 3 la sută.

– „Freie Wähler” (Alegătorii Liberi): confederaţia ce reuneşte alegători şi aleşi comunali fără etichetă politică dar care se declară adepţi ai valorilor conservatoare. Partidul revendică 280.000 de aderenţi.

Primele grupuri de „Freie Wähler” au apărut în Bavaria şi în Baden-Württemberg (sud) în anii ’50 şi o confederaţie care să îi reunească a fost instituită în februarie 1965. Dar mişcarea s-a limitat multă vreme la scrutinele locale. În 2008, „Freie Wähler” reuşesc să dea lovitura, obţinând 10,2 la sută din voturi la alegerile din Bavaria, un scor care le-a permis să intre în Parlamentul regional.

În ceea ce priveşte programul, „Freie Wähler” militează pentru o putere mai apropiată de cetăţean, mai multă democraţie directă (alegerea miniştrilor federali prin vot universal direct), instaurarea unei a doua monede europene pentru ţările în criză şi oprirea planurilor de salvare, precum şi imigrarea „pe criterii clare”.

– NPD (Partidul naţional-democrat din Germania). Fondat în 1964, acest partid de extremă-dreapta se afişează în mod deschis ca xenofob şi anticapitalist.

Cele mai mari succese ale sale datează din anii 1960 şi nu a reuşit să intre în Bundestag în 1969, cu 4,3 la sută din voturi. După o lungă perioadă de eşecuri şi recul, NPD ia un nou start cu Udo Voigt, preşedintele său ales în 1996, care reorganizează partidul, restrânge legăturile cu mişcarea neonazistă şi o instalează în noile Länder în care mesajul său antisistem seduce cetăţenii sătui de Reunificare.

În prezent condus de Holger Apfel, NPD este reprezentat în două Parlamente regionale din est: Saxonia şi Mecklenburg-Pomerania Inferioară, dar nu are nicio şansă de a intra în Bundestag. În plus, partidul face în prezent obiectul unei cereri de interzicere în faţa Curţii Constituţionale, din cauza legăturilor cu membrii unei grupări, „Clandestinitate naţional-socialistă”, acuzată de circa zece crime rasiste. Cererea ar trebui analizată după alegerile legislative. Un demers similar a eşuat în 2003.

Nebuloasa extremei-drepte numără, de asemenea, mai multe micropartide care se prezintă la alegerile legislative dar nu la scară naţională, precum Pro Deutschland, DVU (Uniunea Poporului German) sau Die Republikaner.

– MLPD (parti marxist-leninist din Germania). Fondat în 1982, acest partid promovează lupta de clasă şi revoluţia proletară, în special prin intermediul cotidianului său „Rote Fahne” (Drapelul Roşu).