Alegeri în Republica Moldova – Prezenţa la vot în turul al doilea al alegerilor locale: 35,07% la ora 18.00

Puţin peste o treime dintre alegătorii din Republica Moldova s-au prezentat la urne duminică până la ora 18.00, în turul al doilea al alegerilor locale pentru funcţia de primar, potrivit datelor centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
AGERPRES - Dum, 19 nov. 2023, 19:06
Alegeri în Republica Moldova - Prezenţa la vot în turul al doilea al alegerilor locale: 35,07% la ora 18.00

Prezenţa la vot la nivel naţional era de 30,07%, numărul votanţilor fiind de 290.910, dintr-un total de 839.239 alegători înscrişi în listele electorale pentru acest tur, scrie Agerpres.

În municipiul Bălţi, şi-au exprimat dreptul de vot 22.996 persoane, ceea ce reprezintă 22,86%% din totalul potenţialilor votanţi.

În acelaşi timp, în municipiul Ungheni, au votat doar 8.733 persoane, adică 30,80% din electorat, iar în municipiul Edineţ au ieşit la vot 4.480 reprezentând 28,14% din totalul alegătorilor.

De asemenea, în municipiul Comrat din Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia au participat la vot, până la ora 18.00, doar 8.782 persoane, ceea ce înseamnă 40,90% din totalul populaţiei cu drept electoral.

În suburbiile municipiului Chişinău, prezenţa la vot era de 31,18%.

Populaţia din 273 de localităţi din Republica Moldova iese duminică la urne în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale pentru funcţia de primar.

Al doilea tur de scrutin este organizat ca urmare a faptului că, în urmă cu două săptămâni, pe 5 noiembrie, niciunul dintre candidaţii la funcţia de primar nu a acumulat majoritatea simplă a voturilor necesare pentru a fi declarat ales.

Potrivit legislaţiei electorale din Republica Moldova, în turul al doilea, alegerile se declară valabile dacă la acesta participă cel puţin 20 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din acea localitate.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...