Alegeri în Spania: Partidul Popular este favorit în sondaje

Economica.net
19 11. 2011

În acest moment, Madridul se împrumută de pe pieţe cu dobânzi extrem de mari. Pentru titlurile de stat cu maturitate la zece ani, Spania oferă un randament de 6,8%, faţă de numai 1,8%, cât oferă Germania. Analiştii consideră că, în ciuda angajamentelor oficiale, Spania nu va reuşi în acest an să îşi reducă deficitul bugetar la 6% din produsul intern brut. Deşi au fost somate de autorităţile centrale să nu depăşească un deficit de 1,3% din PIB, cele 17 comunităţi autonome spaniole au acumulat deja, în primele şase luni ale anului, un deficit de 1,2%.

Potrivit ultimelor sondaje, Partidul Popular va ajunge la putere cu o majoritate absolută.

„Votul vostru este un mesaj transmis atât în Spania, cât şi în afara Spaniei. Este mesajul unei naţiuni care spune lumii că aici putem face lucrurile bine, iar dacă până acum a existat un Guvern care nu a fost în stare să facă lucrurile cum trebuie, acesta a fost doar o paranteză în istoria Spaniei, o paranteză care se închide acum. Acesta este mesajul pe care îl transmitem lumii, duminică”, a declarat candidatul Partidului Poporului, Mariano Rajoy.

Socialiştii, sosiţi la putere în 2004, nu au rezistat crizei mondiale care a izbucnit în toamna lui 2008. Spania a fost împinsă în recesiune, iar şomajul a atins niveluri-record.