Update 2: Alegeri în Taiwan. Vicepreşedintele Lai Ching-te este dat câștigător după numărarea a 98% din secții. Contracandidatul său și-a recunoscut înfrângerea

Update 2: Vicepreşedintele în exerciţiu al Taiwanului, Lai Ching-te, candidat la preşedinţie din partea Partidului Democrat Progresist (DPP), a câştigat sâmbătă alegerile prezidenţiale, obţinând 40,2% din voturi, potrivit rezultatelor anunţate după numărarea sufragiilor în 98% din secţiile de votare, transmite France Presse, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 13 ian. 2024, 13:04
Update 2: Alegeri în Taiwan. Vicepreşedintele Lai Ching-te este dat câștigător după numărarea a 98% din secții. Contracandidatul său și-a recunoscut înfrângerea

Principalul său adversar, Hou Yu-ih, în vârstă de 66 de ani, candidat din partea Kuomintang (KMT), care pledează pentru legături mai strânse cu Beijingul, a obţinut 33,4% din voturi, potrivit acestei numărători a Comisiei Electorale Centrale.

Mai devreme în cursul serii, el şi-a recunoscut înfrângerea în faţa susţinătorilor săi: „Respect decizia finală a poporului taiwanez” şi „Îi felicit pe Lai Ching-te şi Hsiao Bi-khim (colistiera sa) pentru alegerea lor şi sper că nu vor dezamăgi aşteptările poporului taiwanez”.

Lai Ching-te, în vârstă de 64 de ani, a fost descris de Beijing ca fiind un „pericol grav”, deoarece partidul său susţine că insula este de facto independentă. China, care consideră Taiwanul ca fiind una dintre provinciile sale, a făcut apel la alegători să facă „alegerea corectă”, armata sa promiţând să „zdrobească” orice dorinţă de „independenţă”.

Cel de-al treilea candidat, Ko Wen-je, în vârstă de 64 de ani, din partea micului Partid Popular din Taiwan (TPP) şi care se prezintă ca fiind anti-sistem, s-a clasat pe locul al treilea cu 26,4%. Şi el şi-a recunoscut înfrângerea.

Update: Candidatul la alegerile prezidenţiale din Taiwan, considerat de China drept un „grav pericol” din cauza poziţiilor sale în favoarea independenţei insulei, s-a plasat în frunte sâmbătă la scrutin, potrivit rezultatelor oficiale parţiale citate de France Presse.

La începutul serii, vicepreşedintele în exerciţiu, Lai Ching-te, de la Partidul Democrat Progresist (DPP), era creditat cu 41,6% din voturi, potrivit acestor rezultate oficiale care acoperă peste 60% din secţiile de votare.

Lai Ching-te, în vârstă de 64 de ani, a fost calificat de Beijing drept „grav pericol” deoarece partidul său susţine că insula este de facto independentă.

Principalul său adversar, Hou Yu-ih, în vârstă de 66 de ani şi candidat al formaţiunii Kuomintang (KMT), care pledează pentru apropierea de Beijing, a obţinut 33,2% din voturi, potrivit acestei numărători a Comisiei Electorale Centrale.

Al treilea candidat, Ko Wen-je, în vârstă de 64 de ani, de la micul Partid Popular din Taiwan (TPP) şi care se prezintă drept anti-establishment, s-a clasat pe locul al treilea cu 25,3%.

Taiwanezii au votat de asemenea pentru reînnoirea celor 113 locuri ale Parlamentului, unde DPP ar putea să-şi piardă majoritatea.

În cele aproximativ 18.000 de secţii de votare, fiecare buletin de vot a fost arătat şi citit cu voce tare de către responsabilii numărătorii – un proces deschis publicului – înainte de a fi contabilizate.

Birourile s-au închis la ora 16.00 (8.00 GMT) în acest teritoriu de 23 de milioane de locuitori situat la 180 de kilometri de coasta chineză şi salutat ca un model de democraţie în Asia.

Știrea inițială

Candidatul care susţine că Taiwanul este deja independent, cel care vrea să se apropie de Beijing sau outsider-ul, cineva va ieşi învingător? Taiwanezii îşi aleg preşedintele sâmbătă, sub privirea ameninţătoare a Beijingului, care revendică insula, transmite sâmbătă AFP, citată de Agerpres.

Secţiile de votare s-au deschis la ora 8:00 (00:00 GMT) şi se vor închide la 16:00 p.m. (08:00 GMT), rezultatele fiind aşteptate în cursul serii.

Pe această insulă cu o populaţie de 23 de milioane de locuitori situată la 180 de kilometri de coasta chineză, considerată un model de democraţie în Asia, alegerile sunt organizate într-un singur tur.

Favoritul scrutinului este vicepreşedintele Lai Ching-te din partea Partidului Democrat Progresist (DPP), considerat de Beijing drept „un pericol grav”, deoarece este pe aceeaşi linie cu preşedintele în funcţie, Tsai Ing-wen, care susţine că insula este, de facto, independentă.

După alegerile din 2016, China a întrerupt orice comunicare la nivel înalt cu Taiwan, pe care îl consideră una dintre provinciile sale.

Contracandidatul său, Hou Yu-ih din partea Kuomintang (KMT), principalul partid de opoziţie, pledează pentru o apropiere de Beijing.

Al treilea candidat, Ko Wen-je, din partea micii formaţiuni Partid Popular din Taiwan (TPP), se prezintă ca fiind anti-establishment.

Vineri seara, cei trei candidaţi au avut ultimele mitinguri de campanie în faţa a zeci de mii de oameni, pe această insulă unde rata de participare la alegerile prezidenţiale din 2020 a fost aproape de 75%.

Întreaga săptămâna, Beijingul şi-a crescut presiunea diplomatică şi militară. Joi, cinci baloane chineze au traversat din nou linia mediană care separă insula autonomă de China, potrivit Ministerului Apărării din Taiwan, care a observat, de asemenea, zece avioane şi şase nave de război.

Beijingul le-a cerut alegătorilor taiwanezi să facă „alegerea corectă”, iar armata chineză a promis că va „zdrobi” orice încercare de „independenţă” în Taiwan.

„Sincer, Beijingul ar trebui să înceteze să se amestece în alegerile din alte ţări şi să şi le organizeze pe ale sale”, a declarat ministrul de externe taiwanez Joseph Wu.

Lai Ching-te a denunţat „principiul chinez al unei singure Chine”.”Pace fără suveranitate este la fel ca în Hong Kong”, a avertizat candidatul.

Statutul Taiwanului este unul dintre cele mai explozive subiecte în rivalitatea dintre China şi Statele Unite, principalul susţinător militar al insulei, iar Washingtonul intenţionează să trimită o „delegaţie informală” la Taipei după vot.

Taiwanezii votează, de asemenea, pentru reînnoirea Parlamentului, unde DPP ar putea să îşi piardă majoritatea.

Potrivit lui Mathieu Duchâtel, directorul programului Asia din cadrul Institutului Montaigne, „dacă DPP câştigă preşedinţia, dar fără o majoritate parlamentară, aceasta ar limita amploarea înfrângerii pentru Beijing”.”Acest lucru ar deschide Chinei posibilitatea unei strategii de influenţă care să vizeze Parlamentul pentru a neutraliza DPP cu obiectivul de a convinge populaţia taiwaneză că sistemul democratic nu funcţionează”, adaugă el.”Dar reduce şi riscul unui conflict puternic în strâmtoare, prin crearea unei forme de echilibru”.

Un astfel de conflict ar fi dezastruos pentru economie. Insula furnizează 70% din semiconductorii planetei, iar peste 50% din containerele transportate în întreaga lume trec prin Strâmtoarea Taiwan.

După cum notează Marc Julienne din cadrul Institutului Francez de Relaţii Internaţionale (IFRI), „chiar dacă KMT va ajunge la putere, nu sunt sigur că putem spune că este o victorie pentru China”. În cele din urmă,”taiwanezii sunt cei care îşi aleg preşedintele, vicepreşedintele şi Parlamentul, aşa că va fi o victorie pentru Taiwan, orice s-ar întâmpla”.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile de la lansarea pre-vânzării. Noul proiect vine cu soluțiile sale......
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Producţia de gaze naturale a Gazprom ar urma să crească anul acesta cu 61 miliarde metri cubi (bcm), la aproximativ 416 ...