Alegeri legislative în Cehia: Alegătorii dezamăgiţi îşi îndreaptă atenţia către un nou venit – un milionar

Economica.net
23 10. 2013
andrej_babis_18137400

Simbol al acestei frustări: o statuie uriaşă reprezentând o mână cu degetul mijlociu ridicat într-un gest obscen, creată de un artist nonconformist, a fost amplasată recent pe malul Vltavei, pe un ponton în faţa Castelului din Praga, sediul preşedinţiei.

Datorită discursului considerat populist de către presă, mişcarea de centru ANO, fondată de Andrej Babis în 2011, a ajuns să depăşească peste 10% din intenţiile de vot.

ANO (‘da’ în limba cehă) ‘este o mişcare antipolitică, avansând lozinci precum ‘Noi nu suntem ca politicienii’ şi ‘Noi muncim din greu’ ‘, a afirmat politologul Jiri Pehe.

Proprietar al grupului Agrofert, numărul 1 în sectorul agroalimentar şi numărul 2 în industria chimică a ţării, Babis ar putea deveni o figură-cheie în camera inferioară a parlamentului, formată din 200 de locuri, în timp ce sondajele prezic victoria electorală a Partidului Social-Democrat (CSSD).

Născut în Slovacia şi în vârstă de 59 de ani, Andrej Babis ocupă locul 736 pe lista Forbes din 2013 a celor mai bogaţi oameni din lume. Grupul său Agrofert este format din aproximativ 200 de companii şi are o cifră de afaceri de 5,12 miliarde de euro.

Începând de anul acesta, Babis controlează de asemenea primul grup mass-media local MARFA care publică ziarele Dnes şi Lidove Noviny.

Campania agresivă a celui a cărui avere este estimată la 1,5 miliarde de euro se bazează pe sloganuri care amintesc de cele ale preşedintelui american Barack Obama: ‘Da, vom trăi mai bine’.

Guvernul de centru-dreapta al premierului Petr Necas a căzut în luna iunie, după o serie de scandaluri de corupţie politică, aminteşte AFP.

Camera Deputaţilor a votat la 20 august autodizolvarea sa şi suspendarea atribuţiilor parlamentare. În conformitate cu prevederile constituţionale, preşedintele Cehiei, Milos Zeman a semnat la 28 august decretul de dizolvare a legislativului şi a stabilit o dată pentru alegerile anticipate, programate să se desfăşoare în 25 şi 26 octombrie 2013.

Conform unui studiu recent, o majoritate covârşitoare a cehilor (94%) consideră că ‘fenomenul corupţiei este larg răspândit în guvern’.

Andrej Babis a subliniat în nenumărate rânduri că a intrat în politică pentru a ‘schimba’ această situaţie.

Presa cehă este uneori severă cu Babis. Săptămânalul Respekt l-a acuzat că a creat un ‘amestec periculos: business – politic – media’. Cotidianul Hospodarske îl acuză că ‘ ar construi, bazându-se pe o putere industrială, mediatică şi financiară, un imperiu pe care el se pregăteşte să-l protejeze cu o putere politică’.

Liderul ANO respinge însă cu fermitate orice asemănare cu fostul premier italian Silvio Berlusconi.

‘Silvio Berlusconi a colaborat cu mafia, iar eu lupt împotriva ei. El este autorul unor fraude fiscale, în timp ce eu plătesc sute de milioane impozit. În plus, eu nu am fost implicat în aventuri sexuale’, a afirmat el recent.