Alegeri locale: Cine vrea să ia Bucureştiul. Candidaţii de la Primăria Generală şi de la sectoare

Economica.net
05 04. 2016
bucuresti_universitate_67876504958_29582300

Între potenţialii candidaţi în Bucureşti sunt ingineri, jurnalişti ori jurişti.

După valul de anchete ale DNA în care au fost vizaţi primarii din Capitală, doar unul din cei şapte edili care au câştigat în 2012 mai candidează, acesta fiind Robert Negoiţă, care vrea al doilea mandat la Sectorul 3.

Singurele partide care şi-au anunţat până acum candidaţii pentru toate cele şapte primării sunt PSD şi PNL. ALDE are până în acest moment validaţi doi candidaţi – la Sectorul 1 şi 3 – , în timp ce PMP are trei candidaţi. Atât ALDE, cât şi PMP urmează să desemneze candidaţi şi pentru Primăria Generală. UNPR nu mai are niciun candidat în Bucureşti după ce Neculai Onţanu a fost arestat preventiv.

Cu două luni înainte de alegerile locale, programate la 5 iunie, situaţia candidaţilor se prezintă astfel:

Primaria Generală a Municipiului Bucureşti

Ludovic Orban, candidatul PNL, are 52 de ani şi este de profesie inginer. Orban este prim-vicepreşedinte PNL. În prezent, este deputat, a fost ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu, iar în perioada 2004 – 2007 a fost viceprimar General al Capitalei. El este fratele mai mic al lui Leonard Orban care în prezent este consilier al preşedintelui Klaus Iohannis.

Gabriela FireaPSD a desemnat-o pe Gabriela Firea, în vârstă de 43 de ani, care este de profesie jurnalist şi realizator TV. Firea e membru al Uniunii Scriitorilor, cu patru volume publicate şi a primit două premii de la Asociaţia Scriitorilor. Firea este căsătorită cu primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, cu care are doi băieţi. Gabriela Firea este vicepreşedinte PSD şi liderul Organizaţiei Bucureşti.

Nicuşor Dan, candidatul Uniunii Salvaţi Bucureştiul, are 46 de ani şi este activist civic şi matematician. Nu este pentru prima dată când intră în cursa pentru alegerile locale. În 2012 el a candidat tot pentru Primăria Generală a Capitalei. În timpul liceului, Nicuşor Dan a obţinut medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică. În 1992, el a plecat în Franţa pentru a-şi continua studiile. Nicuşor Dan a urmat cursurile École Normale Supérieure, apoi cursurile de master la Universitatea Paris XI şi şi-a prezentat teza de doctorat în matematică la Universitatea Paris-XIII. Nicuşor Dan este cunoscut pentru acţiunile sale împotriva distrugerii unor clădiri monument din Bucureşti.

Ciprian Ciucu va candida independent, însă va fi susţinut de M10, partidul condus de Monica Macovei. Ciucu este reprezentat al societăţii civile, iar în 2015 a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional de Integritate.

Remus Cernea vrea să candideze ca independent la Primăria Generală. El este în prezent deputat. Cernea are 41 de ani şi este necăsătorit. El este absolvent al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti. El a fost consilier de stat în Cancelaria Primului Ministru timp de şapte luni în anul 2012, când premier era Victor Ponta.

Bogdan Diaconu are 36 de ani şi în prezent e deputat. El este de profesie avocat, însă a fost atât consilier local la Primăria Sectorului 6 (2004-2008), cât şi la Sectorul 4 (2012). În 2014 a înfiinţat Partidul România Unită, partid al cărui lider este în momentul de faţă.

Irinel Columbeanu (Partidul Dreptăţii Sociale) este la a doua tentativă de a câştiga Primăria Capitalei. El a mai candidat la funcţia de primar general al Bucureştiului, la alegerile din 2012, fiind verificat de CNSAS, care a constatat că acesta a colaborat cu Securitatea, sub numele conspirativ ”Ivănescu”. Omul de afaceri, în vârstă de 58 de ani, este fiul lui Ion Columbeanu, şef de protocol al Guvernului pentru 50 de ani, de la Gheorghiu Dej şi până la Victor Ciorbea.

Sectorul 1

Dan Tudorache, candidatul PSD, are 52 de ani şi este în present deputat, iar de de profesie inginer. În 2000 a intrat în administraţia locală, fiind consilier al primarului Sectorului 1 până în 2002. În perioada 2004-2008 a fost consilier general la Primăria Capitalei, iar din 2008 până în 2011 a fost viceprimar la Sectorul 1.

Liberalul Alexandru Nazare are 35 de ani şi este necăsătorit. Şi-a finalizat studiile la SNSPA, fiind specializat în ştiinţe politice şi administrative. El este în prezent deputat, iar în 2012, timp de trei luni, a fost ministru al Transporturilor.

Laura Chiriac este de profesie jurnalist şi va candida din partea ALDE. Ea a intrat în politică în iulie 2015 şi a fost consilier de stat, cu atribuţii în domeniul politicilor sociale, în Guvernul Ponta, de unde a demisionat în noiembrie 2015.

Eugen Tomac (PMP) are 34 de ani, s-a născut în Ucraina, este căsătorit şi are doi copii. El este istoric de profesie şi şi-a finalizat inclusiv doctoratul la Universitatea din Bucureşti. Tomac a lucrat şi în presă ca redactor la Ziua, Confluenţe, Radio România Cultural şi Televiziunea Română.

Clotilde Armand, candidatul USB, este franţuzoaică şi de profesie inginer. S-a stabilit în România în anul 1999, după ce s-a căsătorit cu un român. Din 2015 are şi cetăţenie română.

Ioana Stăniloiu va candida ca independent. Ea are 27 de ani şi a devenit cunoscută în mass-media după ce deputatul Remus Cernea i-a cerut, în faţa camerelor de filmat, să îi fie partener civil. A terminat Conservatorul, iar acum studiază psihologia.

 

Sectorul 2

Social-democratul Mihai Toader este de profesie inginer geochemist şi a finalizat în 2012 un master la SNSPA pe administraţie publică. În prezent el este viceprimar la Sectorul 2. El este fratele deputatului PSD Rodica Nassar.

Contracandidaul său liberal, Dan Cristian Popescu, are 40 de ani, este căsătorit şi are un copil. În prezent este deputat. Acesta a absolvit Facultatea de Matematică, iar în 2000 a obţinut o diplomă de studii postuniversitare avansate în ştiinţe politice relaţii internaţionale şi administraţie publică de la George Washington University.

Senatorul Dumitru Pelican, în vârstă de 59 de ani, candidează din partea Partidului Ecologist. El a mai fost membru al PC şi ALDE şi este la primul mandat de parlamentar. Dumitru Pelican a fost, timp de 23 de ani, publicist comentator la Radio România Actualităţi. De asemenea, pentru o perioadă de 11 ani a fost director executiv la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti.

 

Sectorul 3

Robert Negoiţă (PSD) este actualul primar al Sectorului 3 şi va candida pentru un nou mandat. El are 44 de ani şi a absolvit două facultăţi: Facultatea de Drept în 2007 – Universitatea Bioterra – şi Facultatea de Economie a Turismului Intern şi Internaţional – Universitatea Româno-Americană.

Elena Petrescu (ALDE) are 40 de ani şi este în prezent consilier local la Primăria Sectorului 3. Ea este licenţiată în Jurnalism, iar în perioada mai 2013 – martie 2014 a fost consilier al ministrului Maria Grapini, în cadrul Departamentului pentru IMM-URI, Mediul de Afaceri şi Turism.

Florin Ştefan Vasile, candidatul PNL, este în prezent consilier al primarului de la Sectorul 4. În 1994 a absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, profilul Psihosociopedagogie, din cadrul Universităţii Bucureşti, iar în 2002 a finalizat şi studiile doctorale la Academia de Studii Economice. În 2015 a început un program de master ”Studii de securitate şi analiza informaţiei”, pe care îl va finaliza cel mai probabil în 2017.

Cristian Petrescu, cadidatul PMP, are 45 de ani şi a fost deputat ales din partea PDL în legislatura 2008-2012. Cristian Petrescu şi-a început Campania electorală cu un filmuleţ distribuit pe reţelele de socializare care e devenit viral, ”Cheamă-l pe Cristi”.

 

Sectorul 4

Candidatul PSD la Sectorul 4 este Daniel Băluţă, actualul primar interimar. Băluţă are 39 de ani şi este medic primar în stomatologie generală, după ce în 2001 a absolvit Facultatea de Stomatologie, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Din 2012 este consilier local la Primăria Sectorului 4, unde a devenit un an mai târziu viceprimar, iar după demisia lui Cristian Popescu Piedone a fost numit primar interimar.

Răzvan Sava, candidatul PNL, este în acest moment primar general interimar al Capitalei. În vârstă de 46 de ani, Sava este de profesie inginer energetician, el a absolvit Facultatea de Energetică – Universitatea Politehnica Bucureşti în 1995, după care a ocupat diverse funcţii de conducere la mai multe societăţi. El e membru în Consiliul General al Municipiului Bucureşti din 2012 şi preşedintele Comisiei pentru Utilităţi Publice din cadrul PMB. Din noiembrie 2015, este primar general interimar al Capitalei.

Şi fostul primar general interimar al Capitalei Ştefănel Dan Marin va candida din partea PMP în acest sector. Ştefănel Dan Marin are 39 de ani, iar profesia sa de bază este analist politic, fiind licenţiat în Ştiinţe Administrative.

Tot pentru Primăria Sectorului 4 candidează din partea unui partid nou înfiinţat, Mişcarea Liberală, şi fostul jurnalist Ovidiu Zară, în vârstă de 46 de ani. El a fost şi consilier local la Sectorul 4, demisionând în noiembrie 2015, odată cu primarul Cristian Popescu Piedone, în urma tragediei din clubul Colectiv. Ovidiu Zară a devenit celebru după ce a fost numit „găozar” de către fostul preşedinte Traian Băsescu.

Sectorul 5

Ovidiu Raeţchi, candidatul PNL la Primăria Sectorului 5, este deputat, absolvent al Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative. În vârstă de 37 de ani, Raeţchi, născut în Bucureşti, este necăsătorit şi are două fete. Înainte de a ajunge la PNL, el a fost în Partidul Conservator (2012). Este fost director al Ziarului ”Ghimpele”, iar înain te de a ajunge parlamentar a mai fost consilier la Camera Deputaţilor şi la Senat. El a coordonat, de asemenea, Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului.

Contracandidatul său de la PSD, Daniel Florea, este de asemenea deputat. Are 44 de ani, este licenţiat în ştiinţe juridice şi specializat în relaţii diplomatice internaţionale. Daniel Florea este doctorand la Universitatea Nicolae Titulescu, tema fiind proprietatea intelectuală. A fost avocat, judecător, vicepreşedinte AVAS şi consilier personal al Ministrului Transporturilor.

Sectorul 6

Gabriel Mutu, candidatul social-democrat, are 46 de ani şi este în prezent senator. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Româno-Americană, dar şi Colegiul Naţional de Informaţii. Mutu este multiplu campion naţional în Modelism – ramura Automodelism. De asemenea este maestru al sporturilor – ramura modelism şi este membru în Biroul Federal al Federaţiei Române de Modelism – Vicepreşedinte al secţiei de Automodelism.

Contracandidatul lui Mutu este liberalul Răzvan Mironescu. În vârstă de 48 de ani, el este în prezent deputat. Mironescu este inginer diplomat, după ce a absolvit Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcţii din Bucureşti. De asemenea, el a finalizat în 2011 şi Colegiul Naţional de Apărare. Până în 2012, când a fost ales parlamentar, Mironescu a ocupat mai multe funcţii de conducere în companii private.

La Sectorul 6 şi-a anunţat intenţia de a candida şi Sebastian Bodu, ca independent. El are 46 de ani, iar meseria lui de bază este jurist. Sebastian Bodu a fost şeful ANAF şi europarlamentar PDL. La alegerile din 2015 pentru PE, Sebastian Bodu a candidat din partea PNŢCD, partid din care a demisionat după ce nu a reuşit să obţină mandatul de eurodeputat.