Alegeri Marea Britanie: Poziţia slăbită a Conservatorilor ar putea atrage o altă abordare asupra Brexit – AFP

Afrontul suferit de Theresa May joi la legislativele britanice riscă să schimbe datele pentru negocierile asupra Brexit, pe care şefa executivului le va aborda de pe o poziţie puternic slăbită, dacă ea va rămâne în funcţie până atunci, comentează AFP vineri. Potrivit The Guardian, la 8.20, ora României, după numărarea voturilor în 634 din cele 650 de circumscripţii electorale, Partidul Conservator avea 308 mandate ( mai puţin cu 12 decât în prezent), iar laburiştii aveau 258 de mandate ( cu 30 mai mult ca acum).
Economica.net - vin, 09 iun. 2017, 05:25
Alegeri Marea Britanie: Poziţia slăbită a Conservatorilor ar putea atrage o altă abordare asupra Brexit - AFP

Pierzând majoritatea absoluta în Parlament, conform estimărilor, premierul conservator nu numai că a ratat pariul de a-şi consolida autoritatea, ci a slăbit capacitatea de a-şi impune linia în discuţiile cu Bruxellesul, programate să înceapă în zece zile, estimează experţii.

Susţinând un Brexit ‘dur’, care să includă ieşirea din piaţa unică, Theresa May a convocat aceste legislative anticipate pentru a avea mână liberă şi a îndepărta eventualele reticenţe în cadrul partidului său.

În loc de aceasta, ‘ea şi-a văzut poziţia puternic slăbită cu un credit politic foarte afectat în momentul începerii acestor negocieri’, subliniază Keith Featherstone, expert în politica europeană la London School of Economics.

‘Rezultatul nu va scăpa evident nici Angelei Merkel, nici lui Emmanuel Macron, nimănui altcuiva. Aceasta schimbă dinamica’, insistă politologul Paul Kelly, referindu-se la cancelarul german şi preşedintele francez.

Problema pentru Theresa May este dublă. Pe plan internaţional, reputaţia sa a primit o lovitură.’De acum înainte, când ea îşi va prezenta cererile’ partenerilor europeni, ‘ei ar putea spune: foarte bine, dar vom vedea’, notează Paul Kelly.

Premierului îi va fi greu să-şi impună autoritatea în propriul său partid şi riscă să fie de acum înainte datoare euroscepticilor din tabăra sa.

‘Dacă ea avea un mandat puternic, ar fi avut mai multă greutate pentru a rezolva probleme precum cea a facturii pe care Bruxellesul o cere Londrei, dar acum ea va trebui mai întâi să-şi rezolve problemele în propriul partid, unde unii vor spune că nu trebuie dat niciun bănuţ Bruxellesului’, adaugă Kelly.

Nigel Farage, fostul lider al partidului eurofob UKIP, este neliniştit. ‘Brexitul este în pericol’, spune el, gândindu-se deschis la o întoarcere în politică. ‘Articolul 50 a fost declanşat şi noi suntem pe drum. May a pus toate acestea în pericol. Chiar (ministrul pentru Brexit), David Davids începe să facă concesii’, a scris el pe Twitter.

Militanţii anti-Brexit au căutat imediat să profite de ocazie pentru a cere o cotitură în modul de a aborda ieşirea din UE.

‘Termenii Brexitului trebuie să fie negociaţi în mod radical diferit’, a lansat Gina Miller, o eurofilă care a făcut campanie pentru mişcarea ‘Best for Britain’. ‘Britanicii nu au votat pentru acest Brexit dur, ei nu au votat pentru a părăsi piaţa unică’, a susţinut ea la canalul ITV.

‘Principiul Brexitului nu este repus în discuţie. Dar propunerile guvernului da, fără a mai vorbi de calendar. Menţinerea în piaţa unică ar putea reveni la masa negocierilor’, estimează la rândul său fostul deputat tory şi director al site-ului ‘ConservativeHome’, Paul Goodman.

Problema calendarului este cea care se pune în viitorul imediat. Fără a avea asigurată majoritatea absolută, Theresa May va trebui să încerce să formeze un guvern, ceea ce ar putea dura mult timp şi va fi complicat. ‘Este haosul cel mai complet şi cel mai total’, subliniază profesorul Tim Bale de la Queen Mary University din Londra.

Viitorul însuşi al Theresei May în Downing Street este problematic. ‘Aceasta ar putea însemna chiar sfârşitul carierei sale politice’, afirmă dr. Mike Finnn, cercetător la Universitatea din Warwick.

UE spera să treacă cu bine aceste turbulenţe. Potrivit mai multor surse, Bruxellesul dorea ca alegerile britanice să facă să apară un lider puternic pentru un maxim de eficienţă în cei doi ani de negocieri intense programate.

Vineri în zori, însă, Londra era foarte departe de acest scenariu, notează AFP.

 

Liderul laburist consideră că Theresa May ar trebui să demisioneze. Premierul afirmă că Partidul Conservator va asigura stabilitatea

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a considerat că prim-ministra conservatoare, Theresa May, ar trebui să demisioneze după pierderile suferite de partidul său la alegerile parlamentare britanice de joi, transmite AFP.

‘Ea a pierdut colegii conservatoare, a pierdut voturi, a pierdut susţinerea şi încrederea. Este suficient pentru ca ea să plece şi să lase locul unui guvern cu adevărat reprezentativ’, le-a spus Corbyn alegătorilor săi, vineri dimineaţa.

În ce o priveşte, Theresa May a declarat, imediat după realegerea sa în circumscripţia Maidenhead (vest), că Partidul Conservator va asigura ‘stabilitatea’ ţării după alegerile legislative de joi în care, conform primelor estimări, ar putea pierde majoritatea absolută.

‘Ţara are nevoie de o perioadă de stabilitate şi, oricare ar fi rezultatele, Partidul Conservator va putea îndeplini această datorie şi va asigura stabilitatea’, a spus şefa guvernului de la Londra.

Potrivit The Guardian, la ora 8, ora României, după numărarea voturilor în 634 din cele 650 de circumscripţii electorale, Partidul Conservator avea 308 mandate ( mai puţin cu 12 decât în prezent), iar laburiştii aveau 258 de mandate ( cu 30 mai mult ca acum).

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...