Alegeri parlamentare şi prezidenţiale în Macedonia

Economica.net
27 04. 2014
macedonia_skopje_2_91919200

‘Este vorba despre o falsă dispută între partenerii de la putere, iniţiată ca să aibă un pretext pentru convocarea acestor alegeri’, pentru a-şi consolida puterea, a afirmat analistul politic Aleksandar Damovski.

În pofida unei economii precare, conservatorii se bucură de încrederea electoratului, fiind creditaţi în sondaje cu aproape 28% din intenţiile de vot, faţă de 15% socialiştii din SDSM (opoziţie). Ei vizează să obţină majoritatea în Parlament – 62 din cele 123 de locuri.

Simultan va avea loc şi al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în care se confruntă actualul şef al statului, conservatorul Gjorge Ivanov, şi candidatul opoziţiei, Stevo Pendarovski, Ivanov având un avans considerabil după primul tur din 13 aprilie.

Birourile de vot s-au deschis la 05h00 GMT şi se vor închide la 19h00 GMT, iar primele rezultate vor fi cunoscute în cursul nopţii.

În centrul campaniei electorale s-a aflat economia, VMRO-DPMNE angajându-se să îmbunătăţească situaţia şi să continue reformele. Şomajul în Macedonia, ţară cu 2 milioane de locuitori, depăşeşte 28%.