Alegeri pentru Parlamentul European. Se votează în Cehia, Estonia, Italia, Letonia, Malta şi Slovacia

Sâmbătă se votează pentru Parlamentul European în Cehia, Estonia, Italia, Letonia, Malta şi Slovacia; dpa remarcă avansul mare faţă de rivalii politici cu care este creditată în sondaje Giorgia Meloni, prim-ministrul Italiei, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 08 iun. 2024, 11:22
Alegeri pentru Parlamentul European. Se votează în Cehia, Estonia, Italia, Letonia, Malta şi Slovacia

În Cehia, Estonia şi Italia este a doua şi ultima zi de vot, iar în Slovacia – unde a avut loc recent o tentativă de asasinat împotriva premierului Robert Fico, în Letonia şi Malta sâmbătă este singura zi când se votează în alegerile europarlamentare. La nivelul întregii Uniuni Europene, urnele s-au deschis cel mai devreme în Olanda, joi, şi se vor închide duminică. Primele rezultate preliminare vor fi cunoscute abia duminică seara, după încheierea votării în toate cele 27 de state membre ale Uniunii, şi vor fi actualizate luni dimineaţa devreme.

Lidera dreptei italiene ar putea avea un rol decisiv în desemnarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene, dacă partidul ei, Fratelli d’Italia (FdI, Fraţi din Italia, primele cuvinte ale imnului naţional italian – n.red), înregistrează un rezultat foarte bun. Italia, a treia ţară ca populaţie din UE, va avea 76 de europarlamentari din cei 720.

Un „sondaj al sondajelor” alcătuit de site-ul Politico, citat de dpa, estimează că FdI va obţine 27% din voturi, cu şase puncte procentuale mai mult de cât Partidul Democrat, de centru-stânga.

Actuala preşedintă a Comisiei, Ursula von der Leyen, a încercat public să o atragă pe Meloni de partea sa, sperând să obţină astfel voturile grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, blocul eurosceptic moderat condus acum de reprezentanta Italiei; aleşii din FdI ar putea adera la acest grup în noul Parlament European.

Fico a revenit miercuri în competiţia politică, după atentatul din 15 mai, când a fost rănit de mai multe gloanţe trase de un bărbat. Premierul a susţinut într-o înregistrare video că atacatorul nu a fost un „nebun singuratic”, ci un „activist din opoziţia slovacă”. SMER, partidul lui Fico, este cel mai bine cotat în sondaje, cu 23%, la distanţă de două puncte procentuale de formaţiunea liberală Slovacia Progresistă.

Sursa foto: Affarieuropei.gov.it

Te-ar mai putea interesa și
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. Profitul net a depășit 302 milioane de lei
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. ...
Grupul Electrica raportează că în primele nouă luni ale anului 2024 a înregistrat un rezultat EBITDA în valoare de 1,062 de miliarde de lei, în scădere de 10,5% (sau 124,5 milioane de lei),......
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Rezultatele financiare înregistrate de Patria Bank la 30 septembrie 2024 prezintă un profit net de 27,4 milioane de lei ...
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER la Bursa de Valori București, raportează un rezultat ...
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de dolari pentru primele nouă luni din acest an
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de ...
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele nouă luni din ...