Alegeri prezidenţiale Cehia: Milos Zeman, reales preşedinte, conform rezultatelor după numărarea a 95% din buletine

Economica.net
27 01. 2018
zeman_milos_21320300

Zeman, 73 de ani, îl devansează pe academicianul proeuropean Drahos, 68 de ani, care întruneşte 48% din opţiuni.

Milos Zeman, un veteran al stângii din Cehia, prorus, prochinez şi ostil imigraţiei, s-a plasat pe primul loc şi în cel dintâi tur de scrutin, în care a obţinut 38,56% din voturi. Contracandidatul său Jiri Drahos a întrunit atunci 26,60% din sufragii.

‘Permiteţi-mi să le mulţumesc tuturor alegătorilor care au participat la aceste alegeri’, a declarat Drahos sâmbătă, în prima sa reacţie, fără a dori să comenteze pe marginea rezultatelor parţiale.

Milos Zeman beneficiază de sprijin mai ales în mediul rural, în timp ce Jiri Drahos este preferat de mediile intelectuale şi în marile oraşe.

Majoritatea candidaţilor eliminaţi în primul tur au declarat că îl susţin pe Drahos.