Alegeri regionale în Germania: Rezultatele scrutinului, un mandat pentru schimbarea politicii cu privire la migraţie – premierul bavarez
„Pentru mine, consecinţa – şi este cel mai important din tot ce ţine de rezultatele acestor alegeri – constă în misiunea naţională de a schimba politica migraţiei în sensul unui pact împotriva imigraţiei necontrolate”, a declarat Söder duminică seara pentru ZDF.
În scrutinul de duminică din Bavaria, au obţinut susţinere în principal formaţiunile cu orientare mai puternică de dreapta – Alternativa pentru Germania (AfD) şi Alegătorii liberi, în timp ce CSU a înregistrat un rezultat chiar mai slab decât cel din 2018, 37%, conform proiecţiilor.
„Ceva se schimbă în democraţia din Germania”, a mai remarcat Söder. „Trebuie să confruntăm aceste consecinţe”.
În acelaşi timp, în declaraţii pentru postul public ARD, liderul CSU a notat că partidul său percepe AfD „ca fiind o formaţiune de extremă-dreapta” şi a atras atenţia că nimeni nu ar trebui să se îndrepte către aceasta, dar trebuie rezolvate o serie de probleme.
În acest sens, este nevoie rapid de o politică diferită privind migraţia. „Apoi vom putea scădea semnificativ AfD”, a spus Söder, potrivit dpa.
În opinia acestuia, un alt motiv pentru prestaţia slabă a CSU în alegerile regionale l-a constituit un incident legat de liderul formaţiunii Alegătorii Liberi, Hubert Aiwanger, şi un manifest antisemit.
„Înainte de afacerea cu manifestul, eram semnificativ mai sus” în sondaje, a menţionat Söder pe ZDF.
Aiwanger a creat un scandal naţional în august, după ce cotidianul Süddeutsche Zeitung a dezvăluit că, în adolescenţa sa, spre sfârşitul anilor 1980, acesta a fost prins având asupra sa mai multe exemplare dintr-un manifest care ironiza Holocaustul şi lagărele de concentrare naziste.