Alegeri Republica Moldova: Dorin Chirtoacă şi Zinaida Graceanîi, în turul doi al scrutinului pentru primăria Chişinăului
Potrivit datelor oferite de Comisia Electorală Centrală, pentru candidatul Partidului Liberal, primarul în exerciţiu Dorin Chirtoacă, au votat 35,41% dintre alegători, scrie Agerpres.
Zinaida Graceanîi şi Dorin Chirtoacă îşi vor disputa turul secund al alegerilor locale.
Pentru Oazu Nantoi (Blocul electoral ‘Platforma Populară Europeană din Moldova’, formaţiune condusă de fostul premier Iurie Leancă) au optat 9,94% au optat dintre alegători.
Ilian Caşu (Partidul Nostru, prorus) a obţinut 4,95% din voturi, Vasili Chirtoca (Partidul Comuniştilor) 3,91%, Serafim Urechean (Partidul Liberal Democrat, condus de fostul premier Vlad Filat) 2,59%, iar candidatul Monica Babuc (Partidul Democrat, condus de Marian Lupu) 1,61%.
Alegerile locale din Republica Moldova au avut loc pe fondul demisiei prezentate vineri de către premierul Chiril Gaburici şi în contextul crizei financiare generate de dispariţia unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc.
Analiştii politici consideră că de rezultatele alegerilor locale de duminică ar putea depinde şi viitoarea coaliţie majoritară de la Chişinău, în favoarea căreia s-au pronunţat cele două partide din actuala alianţă minoritară aflată la guvernare (Partidul Liberal Democrat, al lui Vlad Filat, şi Partidul Democrat, condus de Marian Lupu), după ce premierul Chiril Gaburici şi-a prezentat demisia.