Alegeri Republica Moldova: Partidul Politic ”Patria”, exclus din cursa electorală

Economica.net
28 11. 2014
partidul_patria_renato_usatii_22668400

După o ședință ce a durat mai bine de cinci ore, completul de judecată de la Curtea de Apel a decis că Partidul „Patria”, în fruntea căruia este Renato Usatîi a folosit surse financiare din străinătate în campania electorală, ceea ce contravine legislației R.Moldova. Prin hotărârea de astăzi a instanței, a fost anulată decizia Comisiei Electorale Centrale din 13 octombrie, prin care a fost înregistrat Partidul „Patria” în calitate de concurent electoral.

La rândul său, Renato Usatîi a calificat hotorârea instanței ca fiind una politică, de fapt, un joc, pus la cale de oponenți săi și o va contesta la Curtea Supremă de Justiție. Politicianul spune că va desfășura și proteste și nu va renunța la cursa electorală

Instanța a decis ca cele aproape 8 mln de lei(cca 430 mii euro), confiscate de la partidul „Patria”, să ajungă în bugetul statului.

Zilele trecute pe internet a fost plasată o înregistrare compromițătoare în adresa lui Renato Usatîi. Politicianul vorbește despre legăturile sale cu FSB-ul și cu anumite persoane din sfera politică. Miercuri, poliția a reținut mai multe persoane, membre ai unei grupări extremiste de la Chișinău, care pregăteau acțiuni violente după alegerile din 30 noiembrie. Unii dintre membrii organizații s-ar regăsi pe listele partidului lui Usatîi.

Până în acest an electoral, politicianul s-a aflat mai mult timp în Rusia. Inițial și-a dorit să participe în campania electorală cu propriul partid, având deja și o denumire „Partidul lui Renato Usatîi”.Această formațiune nu a fost însă înregistrată la Ministerul Justiției pentru că existau bănuieli că semnăturile ar fi fost falsificate.Renato Usatîi nu a renunțat însă la cursa electorală și a decis să ajungă cap de listă la Partidul „Patria” a lui Emilian Cioubu, fostul Ambasador al Moldovei în România.