Alegeri SUA 2024: Biden şi Trump, la egalitate, cu câte 40% din intenţiile de vot – sondaj Reuters/Ipsos
În sondajul desfăşurat pe parcursul a opt zile şi încheiat marţi, 40% dintre alegătorii înregistraţi au spus că ar vota pentru Biden, dacă alegerile ar avea loc în ziua sondajului, tot 40% declarând că l-ar vota pe Trump, scrie Agerpres.
Scorurile celor doi sunt aproape neschimbate faţă de precedentul sondaj Reuters/Ipsos, din 29-30 aprilie, în care Biden avea un avans de un punct procentual.
Ancheta are o marjă de eroare de circa 2 puncte procentuale, iar mulţi alegători înregistraţi sunt încă indecişi cu şase luni înaintea scrutinului din 5 noiembrie.
În jur de 20% dintre alegătorii înregistraţi fie nu s-au decis încă asupra candidatului cu care vor vota, fie înclină spre o a treia opţiune, fie ar putea să nu voteze deloc.
Sondajul a mai relevat că 13% dintre respondenţi l-ar alege pe independentul Robert Kennedy Jr., dacă s-ar afla pe buletinul de vot alături de Trump şi Biden. Un sondaj anterior din aprilie arăta un sprijin de 8% pentru Kennedy.
Deşi în SUA sondajele la nivel naţional oferă semnale importante în privinţa sprijinului pentru candidaţii politici, în mod obişnuit doar o mână de state sunt cele care înclină balanţa în colegiul electoral, care decide în cele din urmă cine a câştigat alegerile prezidenţiale.
Atât Biden, cât şi Trump se prezintă cu pasive semnificative în prima ‘rejucare’ a unui ‘meci’ prezidenţial în aproape 70 de ani.
Trump a petrecut mult timp în ultimele luni într-o sală de judecată din Manhattan, în primul din cele patru procese penale care i-au fost intentate. Acest proces ar putea rămâne şi singurul care ajunge în faţa unui juriu înaintea alegerilor din noiembrie.
‘Pasivele’ lui Biden sunt îngrijorările legate de vârsta sa – 81 de ani -, dar şi criticile puternice ale unei părţi a democraţilor în privinţa sprijinului său pentru Israel în războiul din Gaza.
Protestele din ultimele săptămâni din universităţile americane au alimentat temerile democraţilor că unii alegători tineri s-ar putea întoarce împotriva lui Biden.
Sondajul Reuters/Ipsos, desfăşurat la nivel naţional, a inclus mai multe modalităţi de măsurare a sprijinului pentru Biden şi Trump, şi majoritatea au indicat o cursă strânsă.
Atât Biden, cât şi Trump au fost preferaţi de câte 46% dintre intervievaţi dacă acestora nu li s-a dat opţiunea unui al treilea candidat, restul de 8/% alegând varianta Nu ştie/Nu răspunde.
În rândul alegătorilor care s-au declarat complet siguri cu cine vor vota în noiembrie, Biden are un uşor avans de trei puncte procentuale.
În 2020, numai două treimi dintre alegătorii înregistraţi au votat.
Sondajul Reuters/Ipsos a inclus răspunsurile a 3.208 de alegători înregistraţi, intervievaţi online.