Alegeri SUA 2024: Trump, dacă va fi ales, l-ar putea lăsa pe preşedintele Fed să îşi încheie mandatul

17 07. 2024
Jerome Powell

„Îl voi lăsa să termine, mai ales dacă cred că face ceea ce trebuie”, a declarat Donald Trump pentru Bloomberg Businessweek, potrivit site-ului CNBC.com.

Dezvăluiri de presă publicate în aprilie au prezentat un plan al echipei de campanie a lui Donald Trump vizând subminarea independenţei băncii centrale americane, în special prin revocarea preşedintelui acesteia, scrie Agerpres.

Donald Trump îl critică regulat pe Jerome Powell, pe care el l-a ales să conducă Fed, când se afla la Casa Albă.

În februarie, el i-a reproşat că doreşte să reducă dobânzile în 2024 pentru a-i ajuta pe democraţi să câştige alegerile prezidenţiale. Tot atunci, Trump a insistat că nu îl va numi din nou şef al Fed dacă va fi reales.

Înainte de asta, când era preşedinte, omul de afaceri republican a vizat în mod regulat Fed şi pe Jerome Powell, care nu au redus dobânzile suficient pe placul său.

El a încălcat astfel tradiţia respectului, distanţei şi independenţei puterii politice faţă de institutul monetar.

Jerome Powell se află în fruntea băncii centrale americane din 2018, iar al doilea mandat se va încheia în 2026. Actualul său mandat de guvernator al Fed, cu o durată de 14 ani, se va încheia pe 31 ianuarie 2028.

Democratul Barack Obama l-a adus la banca centrală în 2012, în consiliul guvernatorilor. Donald Trump l-a ales apoi să conducă instituţia, iar actualul preşedinte democrat Joe Biden i-a oferit al doilea mandat.