Alegeri SUA 2024: Trump speră să pecetluiască de marţi cursa pentru nominalizarea republicană după retragerea lui DeSantis
Duminică, acesta din urmă a anunţat că se retrage şi că îl susţine pe miliardar pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. „Este clar pentru mine că majoritatea electorilor republicani din alegerile primare vor să-i dea lui Donald Trump o nouă şansă”, a scris el pe reţeaua X.
Fosta guvernatoare a Carolinei de Sud riscă totul sau nimic în New Hampshire, văzut drept cea mai bună şansă a ei după un loc al treilea dezamăgitor în Iowa, unde Donald Trump a câştigat cu uşurinţă alegerile primare în urmă cu o săptămână, scrie Agerpres.
Niciun candidat nu a eşuat vreodată să obţină nominalizarea republicană după ce a câştigat în aceste prime două state.
Cu excepţia unei victorii a lui Nikki Haley în New Hampshire, calea lui Donald Trump către nominalizarea sa oficială drept candidat la scrutinul prezidenţial în faţa lui Joe Biden ar putea fi astfel complet liberă.
Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, şi-a intensificat recent atacurile la adresa rivalei sale, pe care a numit-o ambasador la ONU în 2017, dar despre care a exclus că ar putea fi colega sa de listă în cursa pentru Casa Albă.
„O cunosc foarte bine. Nu este suficient de dură. Nu este suficient de deşteaptă. Şi nu a fost suficient de respectată”, le-a spus el susţinătorilor la un eveniment de campanie din capitala statului, Concord.
În replică, Nikki Haley şi-a atacat adversarul după ce acesta a confundat-o cu un politician democrat în timpul unui discurs.
„El nu mai este la acelaşi nivel ca în 2016. Cred că se poate vedea o parte din acest declin”, a spus ea la CBS, adăugând că fostul preşedinte este un „magnet” care atrage „haosul”.
Dar Nikki Haley nu va avea o sarcină uşoară, chiar şi ajutată de proporţia mare de independenţi din New Hampshire – cărora li se permite să voteze în alegerile primare ale ambelor partide fără afiliere şi, în general, aleg candidaţi moderaţi.
După ce s-a clasat pe locul al doilea în Iowa, Ron DeSantis, care era adeptul unei poziţii dure în ceea ce priveşte imigraţia şi avortul, era creditat cu doar 6% în sondajele din New Hampshire. „Este clar pentru mine că majoritatea alegătorilor republicani din alegerile primare vor să-i dea lui Donald Trump o nouă şansă”, a spus el.
Înainte de anunţarea retragerii lui DeSantis, Nikki Haley era cu 15 puncte procentuale în spatele lui Donald Trump în media sondajelor RealClearPolitics şi FiveThirtyEight, iar impulsul bun recent de care s-a bucurat pare să se fi diminuat.
Dar o performanţă neaşteptată marţi ar putea să o pună într-o poziţie bună pentru următoarele alegeri de la sfârşitul lunii februarie, în statul său natal, Carolina de Sud, unde a ocupat funcţia de guvernator.
„Cred că ar fi minunat să o avem pe Nikki Haley ca preşedinte”, a declarat pentru AFP Madison Gillis, în vârstă de 18 ani, care va vota pentru prima dată marţi. „Este minunată. Îmi plac lucrurile pe care le apără ea. Cred că are o şansă în New Hampshire”, a adăugat ea, vorbind la un restaurant din Manchester, cel mai mare oraş al statului.
New Hampshire va trimite doar 22 de delegaţi, dintr-un total de 1.215 care vor desemna oficial candidatul republican în iulie la Milwaukee.
Dar, în comparaţie cu statele mai conservatoare, New Hampshire oferă un indiciu mai bun al posibilului succes electoral la nivel naţional şi stabileşte tonul pentru alegerile care urmează.
Asta înseamnă inclusiv ‘Super Tuesday’, programată pentru 5 martie, unde aproximativ 874 de poziţii de delegaţi sunt puse la bătaie şi pot oferi unui candidat trei sferturi din numărul necesar pentru a câştiga nominalizarea.
Susţinătorii lui Trump cred că el ar trebui să poată obţine acest număr cheie o săptămână mai târziu sau cel târziu în aprilie.
Scopul fostului preşedinte este să se mişte rapid pe măsură ce ceasul judiciar ticăie: martie va marca deschiderea a două noi procese penale împotriva sa, inclusiv unul pentru încercările de a răsturna rezultatul alegerilor din 2020.
Donald Trump aşteaptă, de asemenea, o decizie a Curţii Supreme, în faţa căreia a contestat ineligibilitatea sa în statul Colorado şi care urmează să înceapă audierea cazului pe 8 februarie.