Alegeri SUA – Kamala Harris și-a asigurat deja susținerea a peste jumătate din delegaţii Partidului Democrat
Democraţii au anunţat vineri că vicepreşedintele Statelor Unite a primit sprijin pentru nominalizare din partea a peste jumătate din delegaţi în cadrul unui vot online.
Harris s-a declarat „onorată” să fi depăşit acest prag chiar înainte de încheierea scrutinului, prevăzută luni.
Ea va accepta această nominalizare săptămâna viitoare şi o va sărbători la Convenţia democrată, programată să aibă loc la Chicago, la jumătatea lunii august.
Kamala Harris are acum la dispoziţie mai puţin de 100 de zile pentru a-i convinge pe alegătorii americani să o susţină împotriva fostului preşedinte republican Donald Trump.
„Nu va fi uşor, dar vom reuşi. Şi, în calitate de viitor preşedinte al vostru, ştiu că suntem pregătiţi pentru această bătălie”, a spus ea într-o intervenţie telefonică difuzată în timpul unui eveniment de campanie.
Un duel în care Kamala Harris porneşte cu un avantaj financiar semnificativ. Echipa de campanie a Kamalei Harris a anunţat că a strâns 310 milioane de dolari în luna iulie, mai mult decât dublu faţă de fondurile strânse de Donald Trump, bani strânşi în mare parte după ce vicepreşedinta SUA l-a înlocuit pe Joe Biden în cursa electorală.
Echipa lui Donald Trump a anunţat joi, într-un comunicat, că a strâns 138,7 milioane de dolari în luna iulie.