Alegeri SUA: Obama a reuşit să strângă pentru prima dată mai mulţi bani decât Romney
„Peste 1.100.000 de americani – dintre care 317.000 contribuitori noi -, oferind în medie 58 de dolari, au donat 114 milioane de dolari”, cea mai mare sumă din campania prezidenţială din 2012, a precizat Jim Messina.
„Cheia pentru a riposta faţă de marile interese care semnează cecuri nelimitate în favoarea campaniei lui Mitt Romney este de a mări baza noastră de donatori şi acest lucru l-am făcut în luna august”, a explicat Messina.
Aceste plăţi sunt semnificative fiindcă au loc după nominalizarea ultraconservatorului Paul Ryan ca partener al lui Romney şi recentele convenţii ale partidelor republican şi democrat, unde fiecare şi-au aprobat candidatul la alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie.
Potrivit publicaţiei Congresului, Hill, Romney a strâns, la rândul său, 111 milioane de dolari în august, devansat pentru prima dată de Obama la acest capitol.
Întărit de cea mai mare generozitate a susţinătorilor săi, candidatul republican păstra în iulie un avantaj financiar net cu o rezervă de 186 milioane de dolari faţă de numai 124 milioane de dolari în conturile lui Obama, potrivit datelor oficiale ale Comisiei electorale federale.
Aceste cifre nu includ plăţile din august şi nici cheltuielile publicitare considerabile făcute în aceeaşi lună de către ambii candidaţi.
Avantajul ar trebui să rămână de partea lui Romney, care, aşteptând să fie oficial desemnat de către convenţia republicană în august, a acumulat sume considerabile înainte de a putea dispune legal de acestea. Prin urmare, banii oferiţi recent de către susţinătorii lui Obama vor redresa un pic balanţa.
La acest capitol, echipa de campanie a preşedintelui în exerciţiu subliniază că în unele state mesajele televizate ale lui Romney şi activitatea militantă a grupărilor care îl susţin sunt de două ori mai importante în termen de cheltuieli decât cele ale rivalului său democrat.
Cu toate acestea, Obama ia avânt, potrivit unui sondaj zilnic al companiei Gallup, care îi oferea duminică cinci puncte avans faţă de Romney în intenţiile de vot.