Alegeri SUA: Obama încearcă să câştige votul tinerilor
„Eu vă cer să credeţi”, a afirmat preşedintele democrat în exerciţiu într-un discurs de 25 de minute susţinut în campusul Universităţii publice din Iowa (vest) din oraşul Ames, unde s-a desfăşurat prima etapă a unui turneu în care încearcă să câştige votul studenţilor, care ar putea să se dovedească determinant pe 6 noiembrie.
În timp ce conservatorii, în frunte cu Mitt Romney, candidatul lor, se reuneau la Tampa în Florida (sud-est), după ce au fost nevoiţi să amâne dezbaterile de luni din cauza furtunii Isaac, Obama le-a transmis câteva săgeţi.
Programul lor, a afirmat el, „ar trebui să fie mai degrabă un spectacol de divertisment”. „Sunt sigur că ei au multe lucruri adorabile de spus despre mine”, a adăugat el, salutat de zâmbetele mulţimii sub un soare arzător.
„Dar ceea ce nu veţi auzi de la ei, este drumul spre viitor, care răspunde dificultăţilor din epoca noastră. În loc de asta, va fi un plan economic care spune că în caz că oferiţi reduceri de impozite suplimentare de 250.000 de dolari celor care câştigă trei milioane de dolari sau mai mult, locurile de muncă şi prosperitatea se vor întoarce ca prin magie pentru toţi ceilalţi”, a subliniat preşedintele.
„Aici, la Ames, trebuie înţeles că votul vostru este important. Votul vostru a avut efect” în 2008, a adăugat Obama, care a putut conta pe o mobilizare neobişnuită a tinerilor pentru a obţine mandatul din urmă cu patru ani, dar care pare mult mai dificil de obţinut în acest an în rândul acestei categorii de electori, potrivit sondajelor.
„Schimbarea a fost posibilă mulţumită vouă. Şi acum este şi mai multă muncă pentru a face să crească această economie, a crea locuri de muncă bune, a consolida clasa de mijloc. În noiembrie, vocea ta va avea o importanţă cum n-a mai avut-o niciodată”, a asigurat preşedintele.
Turneul lui Obama prevede o oprire ulterioară la Fort Collins, în Colorado (vest). Pentru a completa contrapunctele sperate împotriva convenţiei republicane, el va fi miercuri la Charlottesville în Virginia (est), încă o dată într-o universitate.
Aceste trei state fac parte dintre cele aproximativ 12 care ar putea face diferenţa în timpul alegerilor prezidenţiale din 6 noiembrie şi sunt deci străbătute neobosit de către Romney şi Obama.
Acesta din urmă a petrecut deja la mijlocul lui august trei zile la Iowa, un teritoriu rural care este considerat unul din cheile scrutinului datorită populaţiei sale majoritar albe, o categorie pe care Obama o atrage cu greu pe plan naţional.
Este vorba despre o regiune aparte pentru el deoarece acolo a înregistrat prima victorie-surpriză în faţa rivalei sale Hillary Clinton în timpul alegerilor primare democrate.
Ocupând terenul şi undele, chiar dacă nimic nu este prevăzut în ziua nominalizării formale a lui Romney de joi, tabăra Obama rupe cu o tradiţie de curtoazie care vrea din partea candidaţilor să fie discreţi în timpul convenţiei adversarilor lor. Această atitudine reflectă asprimea unei curse al cărei rezultat rămâne incert.
Republicanii au încercat, de asemenea, să meargă pe urmele lui Obama, afişând marţi statistici care arată că „tinerii americani merită mai mult, mult mai mult” decât preşedintele în exerciţiu.
„Jumătate dintre noii absolvenţi sunt în şomaj sau subcalificaţi”, „Rata de şomaj în rândul tinerilor este dublă faţă de medie” şi „costul studiilor superioare a crescut cu 25 la sută în patru ani”, a afirmat tabăra lui Romney.