Alegeri SUA: Republicanii au câştigat scrutinul şi preiau controlul asupra Senatului

Economica.net
05 11. 2014
2013_us_senate_61807700

Adversarii preşedintelui americani controlează în prezent în întregime Congresul, ceea ce îi plasează în poziţia de a dicta agenda parlamentară pentru ultimii doi ani ai lui Barack Obama la Casa Albă.

Priorităţile lor vor fi economice, susţineau ei înaintea alegerilor. Zeci de legi ‘pro-creştere’ sunt pregătite pentru a autoriza construcţia oleoductului Keystone XL între Canada şi Golful Mexicului pentru a încuraja producţia de gaze naturale, pentru a ajuta micile întreprinderi şi pentru a reduce birocraţia.

‘Această experienţă de intervenţie prea mare a statului a durat suficient. Este timpul să schimbăm direcţia! Este timpul să repunem ţara pe calea cea bună!’, a anunţat după propria sa realegere senatorul republican Mitch McConnell, care în calitate de lider al majorităţii în Senat încarnează opoziţia faţă de Obama.

După ce au recucerit Camera Reprezentanţilor în 2010, republicanii au revenit acum la putere în Senat, trecând de la 45 la cel puţin 51 de locuri din cele 100, potrivit televiziunilor americane. O alegere senatorială rămâne în suspans în Louisiana, unde un al doilea tur va avea loc în 6 decembrie.

Dar alegerile au căpătat forma unui avertisment trimis americanilor obosiţi de patru ani de război în tranşeele parlamentare. Nicio reformă de amploare nu a fost adoptată de Congresul divizat, în special, asupra imigraţiei, care rămâne un dosar fierbinte, cu peste 11 milioane de persoane fără acte în regulă instalate în SUA.

Sondajele la ieşirea de la urne arată un electorat dezabuzat: 79% din persoanele care au votat dezaprobă activitatea Congresului şi două treimi estimează că ţara se îndreaptă spre o direcţie greşită. Mai puţin de unul din trei americani se declară satisfăcut de administraţia lui Barack Obama, cifră echivalentă pentru conducătorii Partidului Republican în Congres, potrivit CNN. Doar 22% cred că viitoarea generaţie de americani va trăi mai bine decât generaţia actuală.

Democraţii şi-au salvat locul în New Hampshire, unde senatoarea Jeanne Shaheen, a fost realeasă. Candidaţii republicani au luat democraţilor locurile din Virginia de Vest, Dakota de Sud, Montana, Arkansas, Colorado şi Iowa.

Barack Obama, care nu s-a pronunţat marţi, i-a invitat pe responsabilii Congresului la Casa Albă vineri, potrivit purtătorului său de cuvânt. Noul Congres îşi va începe mandatul în 3 ianuarie, iar până atunci actualii aleşi îşi vor continua activitatea.

Preşedintele îşi va încheia astfel mandatul cu partidul advers controlând cele două camere ale Congresului, aşa cum au fost în această situaţie înaintea lui Geoge W.Bush, Bill Clinton, George Bush şi Ronald Reagan. Alegerile de la jumătatea mandatului au căpătat în mod tradiţional forma unor voturi sancţiuni împotriva partidului la putere în Casa Albă.

Nici reducerea şomajului la 5,9%, cel mai scăzut nivel în ultimii şase ani, nici creşterea robustă a PIB-ului, plus 3,5% în trimestrul al treilea, nici reforma sa a sistemului de sănătate nu par să fi adus credit preşedintelui democrat.

Acumularea controverselor şi scandalurilor (dezvăluirile asupra agenţiei de spionaj NSA, orientarea politică a fiscului, disfuncţionalităţile din spitalele militare, afluxul imigranţilor clandestini la frontiera mexicană, contaminarea infirmierelor americane de Ebola) şi crizele din străinătate (Ucraina, Siria) nu au făcut decât să întărească percepţia unei absenţe de ‘leadership’ la Casa Albă.

Rămâne de văzut ce vor face republicanii cu majoritatea lor. Responsabilii partidului sunt conştienţi că Barack Obama îşi păstrează dreptul la veto şi că nu va promulga legi care să-i demoleze marile proiecte în lucru ale mandatului său, începând cu reforma sistemului de sănătate, Obamacare.

Dar disensiunile interne ale Partidului Republican sunt notorii şi nimic nu arată că aleşii din Tea Party, precum senatorul texan Ted Cruz, ar fi pregătiţi să întindă mâna democraţilor.

 

Victoria Partidului Republican reprezintă respingerea politicilor promovate de Obama, afirmă Reince Priebus

Preluarea controlului în Senatul american de către republicani reprezintă o respingere a politicilor nereuşite promovate de administraţia Obama, a declarat preşedintele Partidului Republican, Reince Priebus, transmite DPA.

”Republicanilor li se oferă şansa de a conduce ţara într-o direcţie mai bună, iar Camera Reprezentanţilor şi Senatul acum republicane sunt gata să asculte poporul american. Sperăm ca preşedintele Obama să facă acelaşi lucru”, a spus Priebus.

Republicanii aveau nevoie de şase locuri pentru a prelua majoritatea în Senat (ce are 100 de locuri), iar harta electorală i-a favorizat. Un Senat cu o majoritate republicană va face şi mai dificilă pentru Barack Obama continuarea măsurilor economice şi sociale promovate până acum.