Alegeri SUA – Trump anunţă o „victorie fără precedent”, după ce a câştigat în Pennsylvania, Georgia şi Carolina de Nord

06 11. 2024
trump kamala 53467

Statele-cheie ce vor pune preşedintele SUA şi de unde nu s-au comunicat rezultatele sunt Arizona, Michigan, Wisconsin şi Nevada.

Donald Trump a revendicat miercuri „o victorie politică nemaivăzută” în SUA, în cadrul unui discurs susţinut la West Palm Beach, în Florida, după ce postul de televiziune Fox News l-a creditat cu victoria în alegerile prezidenţiale, relatează AFP şi Reuters.

Canalul foarte apreciat de conservatori este singura media americană care l-a creditat până acum pe Trump cu câştigarea alegerilor.

„Am scris istorie”, a proclamat Trump în faţa susţinătorilor săi, promiţând să ajute ţara „să se vindece”.

Candidatul la vicepreşedinţia SUA al lui Trump, JD Vance, a proclamat şi el că „am fost martorii celei mai mari reveniri politice din istoria SUA”.

„America ne-a dat un mandat puternic şi fără precedent”, a declarat Trump anterior în cursul zilei de miercuri la centrul de convenţii din comitatul Palm Beach.

Alte media americane nu l-au creditat încă pe Trump cu victoria în alegeri, dar el pare să fie în pragul victoriei după ce a câştigat în statele-cheie Pennsylvania, Carolina de Nord şi Georgia, iar în celelalte patru este în avans, potrivit Edison Research.

Kamala Harris nu li s-a adresat până acum susţinătorilor ei, care s-au adunat la Universitatea Howard în seara alegerilor. Un consilier de-ai ei, Cedric Richmond, a anunţat după miezul nopţii că actuala vicepreşedinte a SUA va face declaraţii miercuri.

Victorie crucială pentru Trump în statul-cheie Pennsylvania

Candidatul republican Donald Trump a obţinut o victorie crucială în statul-cheie Pennsylvania, relatează AFP, citând proiecţii ale media americane CNN şi NBC.

Republicanul s-a impus la limită aici şi în 2016, în timp ce Joe Biden a ieşit victorios în 2020. În acest an democrata Kamala Harris şi-a încheiat campania în acest stat, fără de care şansele ei de alegere scad semnificativ. Trump a câştigat şi în Georgia.

 

Trump câştigă în statul-cheie Carolina de Nord

Donald Trump a obţinut marţi prima sa victorie importantă în cursa pentru Casa Albă câştigând în statul-cheie Carolina de Nord, unde a obţinut victoria şi în 2016 şi 2020, dar unde avea mari speranţe de victorie şi rivala sa Kamala Harris, potrivit media mericane NBC, ABC şi CNN, relatează AFP.

Republicanul a obţinut astfel 16 mari electori suplimentari datorită victoriei în acest stat-cheie de pe coasta de est a SUA. Până acum, Trump a adunat 227 de mari electori, iar Kamala Harris, 172, potrivit unui bilanţ al AFP plecând de la proiecţiile a cel puţin două media americane pentru fiecare stat.

Donald Trump a câştigat în Alabama (9), Arkansas (6), Carolina de Sud (9), Carolina de Nord (16), Dakota de Nord (3), Dakota de Sud (3), Florida (30), Idaho (4), Indiana (11), Iowa (6), Kansas (6), Kentucky (8), Louisiana (8), Missouri (10), Mississippi (6), Montana (4), Ohio (17), Oklahoma (7), Tennessee (11), Texas (40), Utah (6), Virginia de Vest (4) şi Wyoming (3).

La rândul ei, Kamala Harris a câştigat în California (54), Colorado (10), Connecticut (7), Delaware (3), Illinois (19), Maryland (10), Massachusetts (11), New York (28), Oregon (8), Rhode Island (4), Vermont (3), Washington D.C. (3) şi statul Washington (12).

Kamala Harris câştigă în California şi Oregon, Trump obţine victorii în Idaho şi Iowa

Kamala Harris a câştigat marţi, fără nicio surpriză, în California, care are nu mai puţin de 54 de mari electori, precum şi Oregon, în timp ce Donald Trump a câştigat în alte două state, Idaho şi Iowa, potrivit proiecţiilor media americane, relatează AFP.

Aceste noi victorii ridică numărul total de mari electori la 211 pentru fostul preşedinte american şi la 153 pentru vicepreşedinta democrată. Pentru a câştiga în cursa pentru preşedinţia SUA sunt necesari 270 de mari electori.

Nu au fost încă date publicităţii proiecţii pentru cele şapte state cheie care vor decide soarta alegerilor, potrivit AFP.

Potrivit bilanţului stat cu stat întocmit de AFP plecând de la proiecţiile a cel puţin două media americane, Trump a câştigat în Alabama (9), Arkansas (6), Carolina de Sud (9), Dakota de Nord (3), Dakota de Sud (3), Florida (30), Idaho (4), Indiana (11), Iowa (6), Kansas (6), Kentucky (8), Louisiana (8), Missouri (10), Mississippi (6), Montana (4), Ohio (17), Oklahoma (7), Tennessee (11), Texas (40), Utah (6), Virginia de Vest (4) şi Wyoming (3).

La rândul ei, Kamala Harris a câştigat în California (54), Colorado (10), Delaware (3), Illinois (19), Maryland (10), Massachusetts (11), New York (28), Oregon (8), Rhode Island (4), Vermont (3) şi Washington D.C.

Trump câştigă în Ohio şi alte trei state, Kamala Harris – victorioasă în Colorado

Donald Trump a câştigat marţi în statele Ohio, Kansas, Montana şi Utah, în timp ce rivala sa Kamala Harris este dată victorioasă în Colorado, potrivit proiecţiilor media americane, relatează AFP.

Statul Ohio, unde republicanul a câştigat şi în 2016 şi 2020, îi aduce lui Donald Trump încă 17 mari electori.

Până în prezent nu au apărut proiecţii privind rezultatele din cele şapte state cheie care pot schimba rezultatul alegerilor.