Alegeri Venezuela: Nicolas Maduro îşi proclamă victoria
Preşedintele interimar al Venezuelei, Nicolas Maduro, a fost declarat învingător la alegerile pentru succesiunea lui Hugo Chavez, cu 50,66 la sută din voturi, a anunţat Consiliul Naţional Electoral (CNE), relatează AFP.
Maduro, în vârstă de 50 de ani, succesor desemnat de fostul lider charismatic înainte de deces, a câştigat scrutinul în faţa candidatului opoziţiei Henrique Capriles, în vârstă de 40 de ani, care a obţinut 49,07 la sută din sufragii, a declarat preşedintele CNE, Tibisay Lucena, afirmând că tendinţa este „ireversibilă”.
Rezultatul foarte strâns al scrutinului a plonjat într-un climat de tensiune şi incertitudine această ţară bogată în petrol şi cu 29 de milioane de locuitori, profund divizată după aproape 14 ani de „revoluţie socialistă”.
„Astăzi putem spune că avem o victorie electorală justă, legală, constituţională”, s-a felicitat preşedintele declarat în faţa susţinătorilor săi reuniţi la palatul prezidenţial Miraflores.
„Este o altă victorie, un omagiu pentru El Comandante Hugo Chavez”, a continuat preşedintele ales, îmbrăcat într-o bluză în culorile drapelului naţional, care a fost favoritul charismaticului lider al stângii învins de cancer la 5 martie.
Henrique Capriles refuză să recunoască victoria lui Nicolas Maduro la alegerile din Venezuela
Candidatul opoziţiei din Venezuela, Henrique Capriles, a refuzat, duminică, să recunoască victoria lui Nicolas Maduro la alegerile prezidenţiale, înainte de renumărarea tuturor voturilor din scrutinul organizat după moartea lui Hugo Chavez, relatează AFP.
„Nu vom recunoaşte un rezultat înainte ca fiecare buletin al venezuelenilor să fie renumărat, unul câte unul”, a declarat Capriles, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în timp ce adversarul său a fost declarat oficial învingător cu 50,66 la sută din voturi.