Alegerile anticipate din Grecia nu vor afecta programul de asistenţă – preşedintele EWG

Economica.net
21 08. 2015
6088370_3x2_940x627_94144000

Întrebat dacă organizarea de alegeri anticipate va duce la modificarea cifrelor incluse în acordul de asistenţă, Thomas Wieser, preşedintele grupului de lucru pentru Eurogrup (-care pregăteşte deciziile pentru reuniunile miniştrilor de finanţe din zona euro-), a răspuns: ‘acest pas era unul aşteptat şi pentru mulţi constituie un eveniment care era de dorit pentru a obţine o structură mai clară în rândul Guvernului grec. În luna octombrie avem o reuniune cu privire la o posibilă restructurare a datoriei şi după alegerile din 20 septembrie sperăm să facem noi progrese cu programul de asistenţă.’

La rândul său, ministrul finlandez de Finanţe, Alexander Stubb, a declarat şi el că alegerile din Grecia nu vor avea niciun impact asupra noului program de asistenţă. ‘Plecăm de la ipoteza că indiferent care va fi viitorul Guvern, acest nou acord şi condiţiile sale vor rămâne în vigoare. Indiferent de alegeri, problemele Greciei nu vor dispărea’, a declarat Alexander Stubb pentru cotidianul finalndez Helsingin Sanomat.

Comisia Europeană a semnat miercuri noapte un memorandum de înţelegere (MoU) cu Grecia, pentru un nou program de sprijin pentru stabilitate pe trei ani. În cadrul Mecanismului european de stabilitate (MES) – ‘zidul de protecţie’ al finanţelor Europei, înfiinţat în 2012 ca răspuns la criza financiară globală – se va putea aloca Greciei, în următorii trei ani, o sumă maximă de 86 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi, cu condiţia ca autorităţile elene să pună în aplicare reforme menite să rezolve dificultăţile fundamentale cu care se confruntă economia şi societatea Greciei.

Miniştrii de finanţe din zona euro au aprobat deja deblocarea unei prime tranşe de ajutor pentru Grecia. Această primă tranşă de 23 miliarde de euro este împărţită în 10 miliarde care vor fi plasate într-un cont destinat recapitalizării băncilor greceşti şi 13 miliarde de euro care îi vor permite Atenei s-şi achite datoriile către BCE şi FMI.