Alegerile prezidenţiale în Rusia vor avea loc şi în teritoriile ocupate din Ucraina

Rusia va organiza alegerile prezidenţiale preconizate pentru luna martie şi în teritoriile ocupate în estul şi sudul Ucrainei, a anunţat luni Comisia Electorală Centrală de la Moscova, un scrutin la care se aşteaptă ca Vladimir Putin să fie reales pentru un al cincilea mandat, relatează AFP şi Reuters.
AGERPRES - lun, 11 dec. 2023, 14:03
Alegerile prezidenţiale în Rusia vor avea loc şi în teritoriile ocupate din Ucraina

Membrii Comisiei electorale au adoptat „în unanimitate” o rezoluţie care aprobă această modalitate, a declarat agenţiei oficiale de presă TASS unul dintre responsabilii CEC, Nikolai Bulaiev.

Rusia a organizat deja mai multe alegeri în aceste teritorii (Zaporojie, Herson /sud/, Doneţk şi Lugansk /est/) a căror anexare a proclamat-o în septembrie 2022 şi pe care le controlează doar parţial.

Moscova vrea să organizeze alegeri prezidenţiale între 15 şi 17 martie. Decizia de a le organiza şi în Crimeea ocupată a fost luată mai devreme, transmite Unian.

Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a transmis încă săptămâna trecută că organizarea de alegeri în aceste regiuni este „nulă şi neavenită” şi „încalcă dreptul internaţional”.

Vladimir Putin a anunţat vineri că va candida pentru un al cincilea mandat la alegerile prezidenţiale ruse din 17 martie.

Şeful statului rus, căruia o modificare constituţională din 2020 îi permite să candideze până în 2030, poate teoretic să rămână la Kremlin până în 2036, anul în care va împlini 84 de ani.

Realegerea sa în funcţie este greu de pus la îndoială, mai ales că opoziţia a fost destructurată printr-o campanie de represalii.

Aproape toţi opozanţii principali, cum ar fi militantul anticorupţie Aleksei Navalnîi, au fost aruncaţi în închisoare sau forţaţi să plece în exil.

Între timp, forţele ruse încearcă din răsputeri să cucerească oraşului ucrainean Avdiivka, ca parte a campaniei lor pentru preluarea controlului asupra întregii regiuni Donbas (est), a anunţat luni armata ucraineană, potrivit Reuters.

Avdiivka este un bastion-cheie al Ucrainei, la câţiva kilometri nord-vest de oraşul Doneţk, ocupat de Rusia, în estul regiunii Donbas.

„Inamicul a lansat duminică acţiuni intense de asalt cu sprijinul vehiculelor blindate în direcţiile Avdiivka şi Mariinka”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Oleksandr Stupun, pentru televiziunea ucraineană.

Liniile frontului abia dacă s-au schimbat în ultimele săptămâni în estul Ucrainei, dar luptele au fost intense, a afirmat Stupun, adăugând că, doar în ultimele 24 de ore, au avut loc 610 bombardamente de artilerie în apropiere de Avdiivka.

Rusia încearcă să încercuiască Avdiivka, un oraş în care au mai rămas doar 1.500 de oameni din cei aproximativ 32.000 de locuitori de dinainte de război.

Luptele pentru Avdiivka amintesc de bătălia pentru un alt oraş din est, Bahmut, care a căzut în mâinile forţelor ruse în luna mai, după mai multe luni de lupte de gherilă urbană violente.

Rusia şi-a intensificat acţiunile militare pentru a cuceri Avdiivka în urmă cu mai bine de două luni, iar forţele Moscovei au avansat pe flancuri pentru a încerca să taie liniile de aprovizionare ucrainene. „Luptele crâncene continuă. Luptătorii noştri se menţin ferm în apărare”, a declarat Stupun.

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk, numit de Trump în reformarea administrației publice, are în vizor Rezerva Federală americană (FED)
Elon Musk, numit de Trump în reformarea administrației publice, are în vizor Rezerva Federală americană (FED)
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, cu reformarea administraţiei publice, a luat la ţintă Rezerva......
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf Scholz
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf ...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să înceteze criticile sale nedrepte la adresa cancelarului german Olaf ...
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată până în 2028
Program de guvernare PSD – PNL – minorități: Autostradă de la Marea Neagră către Europa Centrală, finalizată ...
Programul de guvernare propus de către PSD - PNL - minorități vizează finalizarea până la sfârșitul anului 2028 a ...
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Grecia a început testele la o nouă centrală electrică mare pe gaze, aproape de granița cu Bulgaria
Thermoilektriki Komotinis, o centrală electrică de ultimă generație cu ciclu combinat de gaze cu o capacitate de 877 ...