Alertă cu bombă la mall-ul Park Lake din Bucureşti. Centrul comercial a fost evacuat

Economica.net
31 12. 2016
parklake-1_32072500

„Poliţia Capitalei a fost sesizată în jurul orei 15,00 de către o persoană care nu şi-a declinat calitatea, a spus că a plantat mai multe bombe în mall-ul Park Lake, după care a închis. Din momentul efectuării apelului, la faţa locului s-au deplasat poliţişti de pe raza sectorului 3, care au început evacuarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Bogdan Ghebaur, la Digi 24.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a anunţat, de asemenea, că poliţiştii din cadrul serviciului pirotehnic au început verificările în toate spaţiile din mall-ul respectiv, fiind controlate toate zonele unde ar fi putut fi ascunse anumite obiecte, transmite Agerpres.

Potrivit Brigăzii Rutiere, traficul este deviat în zonă, pe strada Liviu Rebreanu între bulevardul Camil Ressu şi strada Câmpia Libertăţii, pe ambele sensuri de circulaţie, dar şi pe strada Odobeşti.

UPDATE: 17:39 Poliţia Capitalei, despre durata mare a operaţiunii de evacuare a oamenilor din mall-ul Park Lake: Au fost şi persoane care au refuzat să plece, spunând că le stricăm sărbătorile

Evacuarea celor circa o mie de oameni care se aflau în mall-ul Park Lake sâmbătă după-amiază, când a fost primită o alertă cu bombă, a durat aproximativ o oră, deoarece au fost şi persoane care au refuzat să iasă din complex, spunându-le poliţiştilor că le strică sărbătorile, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Bogdan Ghebaur, transmite News.ro.

„În urma apelului primit la 112, primul echipaj a ajuns la faţa locului după aproximativ 4 minute, a blocat accesul în mall şi s-a dispus evacuarea oamenilor, care s-a făcut progresiv, pentru a nu se crea panică”, a afirmat reprezentantul Poliţiei Capitalei.

Întrebat de ce operaţiunea de evacuareaa durat atât de mult, respectiv aproximativ o oră, Bogdan Ghebaur a spus că poliţiştii au avut probleme cu unele persoane. „Au refuzat pe motiv că le stricăm sărbătorile. În cele din urmă, oamenii au înţeles şi au părăsit mall-ul. Atât de mult a durat să fie evacuate 1.000-1.200 de persoane”, a spus Ghebaur, precizând că începerea evacuării s-a dispus la aproximativ 10 minute de la primirea apelului la 112.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii continuă să facă verificări în mall-ul Park Lake, unde accesul este blocat. Totuşi, traficul a fost reluat pe bulevardul Liviu Rebreanu şi pe străduţele din jur, unde nu s-a putut circula timp de aproximativ o oră, informează News.ro. 

SURSE: Agerpres, News.ro.