Alertă cu privire la o superbacterie într-un spital din SUA

Economica.net
20 02. 2015
alarma_buton_rosu_00000000000098765_08340900

Spitalul UCLA Health System a declanşat procesul de informare a 179 de pacienţi că pot fi infectaţi cu o superbacterie rezistentă la clasa de antibiotice carbapeneme, aparent transmisă prin intermediul instrumentelor chirurgicale prost dezinfectate utilizate la o procedură complexă de endoscopie între lunile octombrie 2014 şi ianuarie 2015, a declarat spitalul pentru AFP.

Şapte pacienţi au fost deja declaraţi infectaţi de această superbacterie, iar doi au murit, scrie Agerpres.

Expunerea la astfel de bacterii prin utilizarea aceluiaşi tip de echipament endoscopic a fost deja observată şi în altă parte în SUA, a precizat spitalul.

UCLA Health System a declarat că a efectuat o anchetă internă pentru a descoperi cum au putut fi contaminate instrumentele utilizate pentru procedurile endoscopice legate de diagnosticarea sau tratarea pancreasului sau a vezicii biliare.

Această instituţie medicală a afirmat într-o declaraţie că echipele medicale au sterilizat instrumentele în conformitate cu procedurile specificate de producător.

Ambele instrumente asociate acestor infecţii au fost eliminate din spital şi UCLA foloseşte în prezent un sistem de decontaminare conform procedurilor recomandate de producător şi standardelor naţionale, mai scrie AFP.

Carbapenemele sunt antibioticele utilizate ca ultimă soluţie în infecţii, dar rezistenţa bacteriilor la aceste medicamente a crescut puternic în ultimii ani. Bacteriile rezistente la carbapeneme sunt periculoase în mod special în mediul spitalicesc, acolo unde pacienţii au un sistem imunitar slăbit.

Oficiali ai spitalului american au anunţat că vor oferi kituri de testare la domiciliu pacienţilor care ar fi putut fi contaminaţi cu această superbacterie.