Alertă de gripă aviară în Ungaria. Autoritatea pentru siguranţă alimentară a ordonat sacrificarea a mii de păsări
Fermierii vor primi compensaţii pentru cele câteva mii de păsări care vor fi sacrificate pe o rază de un kilometru de ferma din Kiskunmajsa unde a fost detectat virusul H5N8.
Marţi, Autoritatea sanitară veterinară din Ungaria a cerut fermelor de păsări din trei judeţe să ţină păsările închise după descoperirea mai multor cazuri de gripă aviară în unele ţări din Europa. Măsura preventivă, care vizează judeţele Bekes, Bacs-Kiskunand şi Csongrad, de la graniţa Ungariei cu România, este destinată reducerii şanselor ca păsările domestice din aceste judeţe să intre în contact cu păsările sălbatice. Măsuri similare pentru protejarea păsărilor au fost adoptate în Germania, Austria, Olanda, Franţa, Polonia, Danemarca, Croaţia şi Elveţia.
Conform Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), epidemia de gripă aviară a început în urmă cu două luni şi va continua să ameninţe UE până în primăvara anului viitor.
Duminică, autorităţile din landul german Bavaria au anunţat descoperirea a noi cazuri de gripă aviară în câteva oraşe şi regiuni din sudul ţării.
Din 8 noiembrie, virusul H5N8 a fost detectat în zece landuri germane. Marţi, în landul Schleswig-Holstein din nordul Germaniei vor fi sacrificate 8.800 de gâşte.
Vineri, Ucraina a suspendat importurile de carne de pasăre din Austria, după ce marţi a interzis importurile similare provenite din Bulgaria şi Ungaria, din cauza gripei aviare.
Tot vineri, autorităţile din Coreea de Sud au detectat virusul H5N8 la două ferme avicole şi au anunţat măsuri de carantină pentru a limita extinderea epidemiei. Ministerul Sănătăţii din Coreea de Sud a anunţat că au fost sacrificate peste 62.000 de păsări pentru a preveni extinderea virusului şi a fost instituită o zonă de protecţie pe o rază de zece kilometri.
Joi, autorităţile sanitar-veterinare din Africa de Sud, Japonia, Coreea de Sud, Hong Kong, Bosnia şi Herţegovina au introdus o interdicţie pentru importurile de păsări, carne de pasăre şi produse prelucrate provenite din Germania, din cauza gripei aviare.
În ultimele săptămâni, virusul H5N8 a fost detectat în opt state europene şi Israel, iar unele ţări au cerut fermierilor să ţină păsările închise, pentru a evita extinderea epidemiei.
În majoritatea cazurilor, virusul a fost descoperit la păsările sălbatice, dar Germania, Ungaria şi Austria au raportat şi cazuri în fermele de raţe şi curcani, unde toate păsările au fost tăiate.
În următoarele săptămâni este posibil să apară noi cazuri deoarece păsările sălbatice migrează spre sud, a declarat ministrul Agriculturii din landul Mecklenburg – Vorpommern, Till Backhaus.
Această tulpină a virusului gripei aviare, care nu a fost niciodată depistată la om, s-a răspândit în statele din vestul Africii, inclusiv în Camerun, Niger şi Togo, în ultimii doi ani. Păsările sălbatice sunt considerate sursa actualelor cazuri de gripă aviară. Apropiatul sezon al Crăciunului este unul vital pentru vânzările de păsări în Europa.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE) a solicitat celor 180 de state membre, printre care se numără şi România, să sporească măsurile de biosecuritate la ferme, pieţe şi în comerţul cu păsări, pentru a limita răspândirea gripei aviare.