Alertă de vreme extremă: Cât de pregătite sunt marile companii

Sorin Gavrilă, 44 de ani, antreprenorul băcăuan care controlează alături de Cristinel Lungu cel mai mare business cu acţionariat românesc din domeniul distribuţiei de bunuri de larg consum prin intermediul companiei Simba Invest, spune că pierderile companiei nu vor fi foarte mari din cauza vremii, pentru că drumurile comerciale mari nu sunt blocate, scrie ZF.ro.
Economica.net - joi, 02 feb. 2012, 21:17

„Avem un parc mare de maşini, de 365 de unităţi, însă nu avem pierderi foarte mari, deşi este posibil ca unele drumuri să fie blocate şi să nu se poată ajunge sau să se poată ajunge, dar mai greu. Este adevărat că în vânzări, ce nu poţi vinde astăzi nu prea mai poţi vinde mâine. Având «insule» regionale, nu avem distanţe mari de pacurs, iar principalele drumuri comerciale nu sunt afectate. Sunt anumite rute rurale la care este greu de ajuns, însă nu sunt clienţi mari pentru noi, aşa că pierderile nu vor fi foarte mari”, spune Gavrilă, care conduce un business cu afaceri de 230 de milioane de euro în 2010.

 

„Probleme mai mari cred că au distribuitorii de fructe, însă produsele noastre nu au problemă de temperatură, pentru că distribuim băuturi alcoolice, alcool şi dulciuri. Aşa este iarna, când ninge e normal să existe astfel de probleme. Cred că există o panică generată de faptul că am uitat cum a fost iarna anterioară.”

 

Distribuitorul de medicamente A&D Pharma: Avem stabilite rute alternative în caz de condiţii meteo extreme

 

Robert Popescu, CEO al A&D Pharma, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de medicamente, care cuprinde distribuitorul Mediplus, farmaciile Sensiblu, o divizie de sales & marketing şi clinicile Anima, spune că până acum activitatea s-a desfăşurat în condiţii normale.

 

„Livrările s-au făcut la timp (…) pentru toate categoriile de produse, inclusiv pentru cele care necesită condiţii speciale de transport şi depozitare. Ne-am luat deja măsuri de siguranţă pentru perioada imediat următoare”, a spus Popescu. El a precizat ca Mediplus va livra medicamentele către spitale şi farmacii cât timp există un drum de acces deschis. Distribuitorul de medicamente Mediplus şi reţeaua de farmacii Sensiblu au avut o cifră de afaceri cumulată de 788 mil. euro în 2010, în creştere cu 20% faţă de 2009. Mediplus este cel mai mare distribuitor de medicamente de pe piaţa locală după cifra de afaceri.

 

„Avem o procedură pentru asigurarea continuităţii activităţii în situaţii critice, de exemplu condiţii meteo extreme. Aceasta include rute de distribuţie alternative stabilite şi optimizate astfel încât să putem acoperi întregul teritoriu al ţării cu întârzieri minime sau deloc”, a mai spus Robert Popescu.

 

Producătorul de materiale de construcţii Megaprofil: Suntem afectaţi, nu putem lucra

 

„Businessul nostru este afectat, pentru că la astfel de temperaturi nu se poate lucra. În cazul în care zăpada este mare, coroborată cu gerul, nu se poate lucra la acoperişuri sau faţade, deci cu cât durează mai mult, cu atât vom fi mai afectaţi. La vânzări nu am avut o cădere dramatică până acum, în ianuarie ce am avut de livrat am livrat. În februarie, probabil vom fi mai afectaţi”, spune Adrian Porfir, manager pe Europa de Sud-Est în cadrul Joris Ide Grup, care controlează producătorul de materiale de construcţii Megaprofil. Compania a avut anul trecut afaceri de circa 28 de milioane de euro pe piaţa locală. Citește articolul pe ZF.ro

Te-ar mai putea interesa și
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 3:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de......
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, suspectând că a cauzat ...
CATL intenționează să se listeze la bursa din Hong Kong
CATL intenționează să se listeze la bursa din Hong Kong
Producătorul chinez de baterii CATL a anunțat joi că intenționează să se listeze în Hong Kong, a arătat un dosar ...
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un ...