Alex Burghelia, co-fondator Flip.ro: Ne așteptăm la vânzări de peste 2,5 milioane euro de Black Friday. Am dublat numărul de telefoane, la 10.000

08 11. 2022
Flip.ro_1

Ofertele de Black Friday (10-13 noiembrie) disponibile pe Flip.ro includ:

  • iPhone SE (prima generație) la doar 99 lei;
  • iPhone 7, la prețuri începând cu doar 449 lei;
  • iPhone XR, de la 999 lei (reducere de 500 de lei);
  • iPhone 11, de la 1.599 lei (reducere de 340 de lei);
  • Samsung Galaxy S21, la 2.599 lei (reducere de 600 de lei).

Printre telefoanele recondiționate la cele mai înalte standarde se găsesc numeroase alte modele de iPhone, dar și de la producători precum Samsung, Xiaomi sau Huawei și multe altele. „Știm deja, în baza unui studiu comandat de noi, că o treime dintre români așteaptă Black Friday pentru a-și achiziționa un nou telefon, evenimentul anual fiind popular datorită reducerilor considerabile, dar și deoarece, credem noi, românii au început să fie mai chibzuiți. Flip.ro răspunde acestor nevoi tot anul, nu cu telefoane noi, ci cu telefoane ca noi dintre modelele populare pe piața românească la prețuri competitive, și cu atât mai mult de Black Friday, când avem cele mai mari reduceri din an. Anul trecut modelele best-seller s-au epuizat în primele ore, semn că românii apreciază telefoanele recondiționate ca o soluție smart pentru buzunare, astfel că anul acesta vom dubla numărul de telefoane disponibile pe site, ajungând la 10.000”, declară Alex Burghelia, co-fondator Flip.ro.

În campania de Black Friday din anul 2021, Flip.ro au vândut telefoane în valoare totală de peste 1,3 milioane de euro, cu o medie de 1.700 de lei per comandă. Cumpărătorii au petrecut, în medie, sub 5 minute pe platformă, semn că ofertele au fost urmărite din timp. Anul acesta, platforma vine în întâmpinarea clienților cu un landing page dedicat, pe care se pot înscrie pentru a fi primii anunțați despre ofertele disponibile și momentul exact al lansării. 

Flip este un marketplace înființat în 2019, de către 3 tineri antreprenori: Alin Luca, Alex Burghelia și George Moroianu. În prezent, compania face parte din grupul eMAG de la care a primit și finanțare de 8 milioane de euro, a ajuns la peste 130 de angajați și s-a lansat deja și în Bulgaria și Ungaria.