Alexandre Bompard, Carrefour: Sectorul de distribuție se va consolida în următorii ani

Directorul general de la Carrefour, Alexandre Bompard, a declarat vineri că sectorul de distribuţie va trece printr-un proces de consolidare în următorii ani, în special în Franţa, pe măsură ce concurenţa se va intensifica, adăugând că misiunea sa este să se asigure că grupul francez va ieşi câştigător, transmite Agerpres.
Economica.net - Dum, 16 iun. 2019, 11:35
Alexandre Bompard, Carrefour: Sectorul de distribuție se va consolida în următorii ani

Întrebat dacă Carrefour ar putea pleca de pe pieţele unde realizează performanţe slabe, precum Italia sau China, Alexandre Bompard a declarat cu prilejul reuniunii anuale a acţionarilor că are încredere în capacitatea Carrefour de a-şi îmbunătăţi performanţele în toate ţările graţie planului de transformare.

Carrefour, cel mai mare grup de distribuţie din Europa, a demarat în luna ianuarie 2018 un plan pe cinci ani destinat reducerii costurilor şi locurilor de muncă, creşterii investiţiilor în comerţul electronic şi căutării unui parteneriat în China. Acest plan, care include de asemenea un accent mai mare pe produsele locale proaspete şi alimentele bio, ar urma să permită grupului francez să îşi majoreze veniturile şi profiturile şi să răspundă concurenţei venite din partea gigantului american al comerţului online Amazon.

„Există mulţi competitori pe pieţe precum Italia sau Franţa iar marjele în sector sunt reduse. În plus nu suntem decât la începutul venirii unor mari platforme precum Amazon. Vor fi dificultăţi şi consolidări în următorii ani. Misiunea mea este să fim în câmpul câştigătorilor iar transformarea pe care o derulăm ne va plasa printre câştigători”, spune Bompard.

Anul trecut Carrefour şi rivalul francez Casino au fost implicate într-un război al declaraţiilor după ce Casino a anunţat că a respins o propunere de fuziune venită din partea Carrefour, propunere dezminţită de Carrefour. Între timp Rallye, firma mamă a Casino, a cerut tribunalului să o protejeze de solicitările creditorilor. De asemenea, un alt grup francez de retail, Auchan, şi-a vândut operaţiunile cu pierderi din Italia şi se confruntă cu dificultăţi în Franţa.

În România, Grupul Carrefour numără 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri ‘Carrefour’, 218 supermarketuri (203 magazine ‘Market’ şi 15 magazine ‘Express Orange’), 42 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’ şi un magazin de comerţ online.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...