Alexandre Bompard, CEO Carrefour, la prima sa vizită în România de la preluarea mandatului

Economica.net
15 11. 2017
bompard_carrefour_765849857658493_31039700

Bompard este la prima sa vizită în România, după ce a preluat postul de CEO al companiei, la începutul lunii iunie. Solicitaţi de ECONOMICA.NET pentru a confirma vizita anunţată de Brand Privat, oficialii Carrefour Romania au spus doar că nu comentează pe marginea acestui subiect.

Vizita de lucru ar dura două zile, şi poate fi mai mult decât cunoaşterea pieţei locale, Brand Privat opinând că am putea asista la o schimbare a strategiei retailerului francez pentru piaţa din România. Viziza ar fi fost anunţată din timp şi pregătită cu minuţiozitate.

În primele sale declaraţii publice de la numirea în funcţia de CEO al Carrefour în data de 18 iulie, Alexandre Bompard a declarat că este conştient că se confrunte cu o sarcină extrem de dificilă dar este convins că Carrefour are un potenţial uriaş. Bompard a promis că va accelera expansiunea online şi va simplifica structura organizaţională a grupului.

Pe ansamblul acestui an, Carrefour, al doilea mare distribuitor mondial, se aşteaptă la o scădere de aproximativ 12% a profitului net până la 2,07 miliarde de euro, mult sub 2,4 miliarde de euro cât aşteptau analiştii. De asemenea, Carrefour şi-a revizuit ţinta de creştere a vânzărilor pe 2017 până la un interval cuprins între 2 şi 4% faţă de 3-4% cât estima anterior.

În România, Grupul Carrefour numără 296 de magazine dintre care 32 hipermarketuri ‘Carrefour’, 202 supermarketuri ‘Market’, 42 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’,un magazin de comerţ online şi 9 magazine Billa.