Alexandrion Group donează 100.000 de măști medicale spitalelor din România, angajaților și colaboratorilor săi

Economica.net
07 04. 2020
brands_alexandrion_5_header_00520000

Donația Alexandrion Group este facută într-o perioadă dificilă și vine în urma a mai multor acțiuni organizate prin intermediul Fundației Alexandrion, care derulează proiecte umanitare și de responsabilitate socială începând din anul 2003.

„Ne confruntăm cu o pandemie mondială fără precedent, care afectează toate aspectele vieții noastre. Protejarea sănătății și siguranței clienților noștri, familiilor lor, partenerilor și clienților noștri reflectă prioritatea noastră în aceste momente. Alexandrion Group rămâne dedicat valorilor și principiilor sale, prin responsabilitate, solidaritate și implicare activă. Am deplină încredere că, ajutându-ne și susținându-ne unul pe celălalt, precum și urmând recomandările privind siguranța, emise de guvern, vom reuși împreună în această luptă împotriva COVID-19”, a declarat Stelios Savva, CEO Alexandrion Group.

Alexandrion Group, de la începutul pandemiei COVID-19, a acționat responsabil, aplicând măsuri stricte de protecție, în conformitate cu normele guvernamentale, asigurându-se că angajații grupului lucrează în condiții de siguranță, sănătatea acestora reprezentând prioritatea companiei.