DNA: Dan Nica şi Alexandru Athanasiu, urmăriţi penal sub control judiciar pentru abuz în serviciu
‘Am interdicţia să nu părăsesc ţara fără încuviinţare. Sigur că voi contesta decizia’, a spus Athanasiu, adăugând că procurorii nu au dispus sechestru pe averea sa.
Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că măsura controlului judiciar ar fi fost luată din cauza prejudiciului foarte mare constatat în acest caz şi a faptelor ce au dus la crearea lui.
La sfârşitul lunii noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a foştilor miniştri ai Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Dan Nica şi Silvia Adriana Ţicău şi a lui Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării, în dosarul ‘Microsoft 2’.
La intrarea în sediul DNA, Nica a spus: ‘Am venit să lămurim’.