Alexandru:Modul de lucru al Casei de Pensii s-a oprit la anii ’60,dar nu sunt îngrijorată privind recalcularea pensiilor
„Tot ce înseamnă infrastructură pe baza căreia iei decizii cu privire la politicile salariale şi de pensii în acest minister are nenumărate probleme. La AJOFM (Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă n.r.) de exemplu există două aplicaţii pentru care s-au plătit milioane de euro în ultimii ani. Prima soluţie este în cercetare la organele de specialitate ale statului român cu serioase suspiciuni. A doua aplicaţie este cu mult mai slabă decât prima şi nu oferă toate facilităţile pentru a avea o privire corectă asupra sistemului de cursuri şi pregătire profesională pentru toţi cei care se află în situaţia vulnerabilă din punct de vedere al locului de muncă”, a explicat Violeta Alexandru, într-o conferinţă de presă.
Ea a adăugat că la Casa de Pensii calculul şi modul de lucru s-a oprit la anii ’60, iar la Inspectoratul Teritorial de muncă sunt multe situaţii ce se accesează greu.
„La Casa de Pensii informaţiile sunt şi ele precare. Calculul şi modul de lucru s-au oprit undeva la anii 1960. Sunt într-un mod de lucru profund incompatibil cu vremurile moderne. Sunt foarte multe situaţii pe care le accesez greu de la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru ce am nevoie ca să-mi fac o imagine corectă asupra situaţiei din acest moment. Pe scurt, greu accesul la informaţii. Nu pun la îndoială, deşi aş avea motive s-o fac, reaua credinţă, cât mă îngrijorează situaţia logistică a infrastructurii cu care s-a lucrat în minister şi cred că acesta trebuie să fie unul dintre obiective, şi anume să fac lumină şi să eficientizez în toate zonele sensibile activitatea acestor structuri deosebit de importante ca să poţi să faci politici publice la nivel profesionist”, a mai spus ministrul Muncii.
Ulterior, Violeta Alexandru şi-a nuanţat declaraţiile şi a dat asigurări că nu are vreo îngrijorare în ceea ce priveşte capacitatea Casei de Pensii de a recalcula mărirea pensiilor.
„Eu m-am referit la situaţia delicată a softurilor de la ANOFM, şi am spus că am informaţii îngrijorătoare cu privire la investiţiile făcute în softuri la nivelul ANOFM. Sigur că se pot aduce îmbunătăţiri şi actualei platforme care gestionează calculele pentru pensii, dar îngrijorarea pe care am subliniat-o este legată de investiţiile făcute în ultimii ani pentru softurile care gestionează situaţia şomerilor, situaţia celor care participă la cursuri. Constat însă că sunt necesare îmbunătăţiri şi în ceea ce priveşte infrastructura care deserveşte activitatea Casei de Pensii şi în acest sens am cerut informaţii ca să pot să ajut acolo unde este necesar, dar nu aceasta este problema. Nu este nicio problemă îngrijorătoare, dar se pot aduce îmbunătăţiri ca să le fie mai uşor colegilor mei din Casa de Pensii în procesul de calcul, dar nu am niciun motiv să mă îngrijorez că la nivelul Casei de Pensii, şi nu am făcut această afirmaţie, că nu se poate calcula ceva. Le-aş putea uşura un pic mai mult munca, ei sunt de altminteri şi subdimensionaţi la nivelul resurselor umane, dar, repet, nu se pune problema să nu se poată calcula. Vă rog să nu denaturaţi sensul afirmaţiilor. Subliniez că nu există nicio îngrijorare privind calculul pensiilor”, a subliniat ministrul Muncii.