Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa

17 11. 2024
Rafila

„Acest proces de descentralizare a rezidenţiatului, care a început în urmă cu un an, va continua, astfel încât universităţile să aibă principala prerogativă nu numai în pregătirea efectivă a rezidenţilor, prin cadrele didactice sau îndrumătorii de rezidenţiat, ci să se ocupe în mod direct de organizarea rezidenţiatului, (…) urmărirea rezidenţilor şi am făcut un pas înainte din acest punct de vedere şi cred că tinerii medici mai ales sunt satisfăcuţi de acest lucru”, a declarat Alexandru Rafila, duminică, într-o conferinţă de presă prilejuită de concursul de intrare în rezidenţiat.

Ministrul Sănătăţii a punctat că recunoaşterea stagiilor realizate în străinătate de medicii rezidenţi va fi echivalată direct de coordonatorii de rezidenţiat din universităţi.

El a menţionat că are în vedere să debirocratizeze recunoaşterea profesională.

„Ne dorim într-un viitor nu foarte îndepărtat să debirocratizăm şi recunoaşterea profesională, să uşurăm întoarcerea tinerilor medici sau a celor mai puţin tineri în România, prin echivalarea pregătirii profesionale direct de către Colegiul Medicilor. Este un deziderat la care facem paşi concreţi”, a spus Alexandru Rafila.

El a pus concurenţa mai mare de la examenul de intrare în rezidenţiat înregistrată la Medicină Dentară şi Farmacie pe seama dreptului la liberă practică, după finalizarea studiilor de licenţă.

„Am un comentariu legat de concurenţa din acest an (…) concurenţa diferă de la Medicină, unde sunt 1,44 sau 1,45 de candidaţi pe loc, la Medicină Dentară, unde sunt 4,4 sau peste 5 la Farmacie. Diferenţa aceasta semnificativă este generată de faptul că la Medicină nu există drept de liberă practică decât după absolvirea rezidenţiatului, iar numărul de posturi şi locuri care sunt scoase în fiecare an la concurs sunt echivalente cu numărul de absolvenţi din anul respectiv. La celelalte două domenii, Medicină Dentară şi Farmacie, există drept de liberă practică odată cu încheierea studiilor de licenţă, iar numărul, diversitatea specialităţilor este mult mai mică. (…) la Medicina Dentară şi Farmacie se înscriu foarte multe persoane care au terminat cu mai mulţi ani înainte studiile universitare”, a declarat ministrul Rafila.

În altă ordine de idei, el a atras atenţia asupra repartiţiei teritoriale inegale a medicilor în România.

„Acum avem un număr apreciabil de medici (…) dintre cei 71.000, 21.000 sunt medici rezidenţi, dacă nu mă înşel eu şi problema care încă persistă este legată de repartiţia teritorială a acestor medici. Atractivitatea pentru tinerii medici în diverse alte zone decât cele unde sunt centrele universitare nu poate fi realizată decât prin implicarea directă a autorităţilor locale”, a afirmat Alexandru Rafila.

El a precizat că anul viitor va fi operaţional Registrul profesioniştilor din sănătate, iar acesta este absolut necesar pentru elaborarea de politici pe termen mediu în ceea ce priveşte tipul de specialităţi care trebuie scoase la concurs în fiecare an.

„Ştim cam când o să iasă medicii la pensie, care e capacitatea de pregătire a universităţilor pentru fiecare dintre specialităţi, inclusiv pentru cele deficitare şi atunci lucrurile care deja au început de doi ani de zile, apropo de, vă dau un exemplu, medicina de familie, medicina de urgenţă, care au un număr semnificativ mai mare de locuri decât existau în urmă cu câţiva ani, tocmai pentru că sunt zone deficitare. La medicina de familie discutăm şi despre retragerea potenţială a unui număr semnificativ, a unei proporţii cam de 30-35% dintre medici în următorii cinci ani şi atunci trebuie să putem compensa cu medici tineri, care să preia această specialitate”, a adăugat ministrul Sănătăţii.