Alexis Tsipras: Grecia „îşi reia azi destinul în propriile mâini”, „debarasată” de ajutoarele internaţionale

Economica.net
21 08. 2018
tsipras_600x400_83736900

Dorind să marcheze prima zi a „noii ere” pentru ţara sa „debarasată” de planurile de ajutor internaţional şi de tutela creditorilor, care au durat opt ani, Alexis Tsipras s-a deplasat în insula Itaca, în Marea Ionică, punctul de plecare şi de întoarcere a lui Ulise în Odiseea lui Homer, pentru a anunţa că „o nouă zi răsare” pentru Grecia. „O zi istorică (…), cea a sfârşitului politicilor de austeritate şi a recesiunii”.

„Odiseea modernă pe care ţara noastră a traversat-o din 2010 a luat sfârşit”, a declarat premierul grec în această alocuţiune de circa zece minute, etalând o cămaşă albă în faţa camerelor televiziunii publice Ert, în aer liber şi uitându-se la portul acestei insule de un mare simbolism.

Folosind expresii celebre din Odiseea, poemul lui Homer scris în secolul al VIII-lea î.e.n., Alexis Tispras a lăudat curajul şi „capacitatea grecilor, care la fel ca Ulise au înfruntat „Symplegades” (stâncile aruncate) ale recesiunii.

Acest mesaj a vrut să pecetluiască sfârşitul celor opt ani de tutelă strictă asupra ţării sale, sub „menghina” UE şi FMI şi care a durat din 2010 până în prezent.

Premierul Tsipras, la putere din ianuarie 2015, a fost nevoit să semneze constrâns şi forţat în luna iulie a aceluiaşi an al treilea şi ultimul plan de împrumuturi pentru ţara sa.

Luni, liderii UE, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, dar şi liderii german şi francez, au salutat ieşirea Greciei din planurile de ajutorare, lăudând „eforturile şi sacrificiile grecilor”, precum şi „solidaritatea” europenilor în timpul crizei datoriei.