Alexis Tsipras se declară ”optimist” în legătură cu găsirea unei ”soluţii viabile” cu UE

Premierul grec Alexis Tsipras a declarat miercuri la Bruxelles că este ''optimist'' în ce priveşte posibilitatea găsirii, împreună cu Uniunea Europeană, a unei ''soluţii viabile'' pentru ţara sa, după ce s-a întâlnit cu preşedinţii celor trei instituţii UE, printre care şi cel al Comisiei, Jean-Claude Juncker, relatează AFP şi DPA.
Economica.net - mie, 04 feb. 2015, 13:01
Alexis Tsipras se declară ''optimist'' în legătură cu găsirea unei ''soluţii viabile'' cu UE

”Sunt optimist în legătură cu faptul că vom face tot ce este posibil pentru găsirea unei soluţii comune viabile pentru viitorul nostru”, a declarat Tsipras într-o scurtă declaraţie, alături de preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

‘Istoria UE este făcută din dezacorduri dar, în final, există un compromis. Trebuie să lucrăm împreună pentru a ajunge la un acord’, a pledat el înainte de a se deplasa la Paris, unde urmează să aibă o întrevedere cu preşedintele Francois Hollande.

‘Suntem gata să negociem, avem propriile noastre scopuri, care sunt respectarea suveranităţii poporului grec şi a mandatului clar dat de poporul nostru”, a mai spus premierul grec, adăugând că guvernul său ‘respectă regulile UE”.

‘Vrem să corectăm acest cadru, nu să-l distrugem’, a afirmat el. ‘Bineînţeles, nu avem încă un acord, dar suntem în direcţia bună pentru găsirea unui acord viabil’, a adăugat Tsipras.

După întâlnirea pe care a avut-o cu noul premier elen, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a subliniat nevoia de ‘a găsi o soluţie acceptabilă pentru toate statele membre implicate în negocieri’, adăugând că aceste discuţii vor avea loc în cadrul Eurogrupului.

‘Va fi dificil şi va impune cooperare şi dialog, precum şi eforturi hotărâte din partea Greciei’, a mai spus Tusk.

Potrivit unor surse citate atât de DPA, cât şi de AFP, este ‘foarte probabil’ să aibă loc o reuniune a Eurogrupului la 11 februarie, în scopul pregătirii summitului UE din ziua următoare, în cadrul căruia ar urma să fie discutată solicitarea Greciei de renegociere a planului de asistenţă financiară.

Alexis Tspiras, care încearcă să convingă zona euro în privinţa necesităţii de a reduce povara datoriei greceşti şi de a reorienta politica sa economică, s-a aflat marţi la Roma împreună cu ministrul său de finanţe, Yanis Varoufakis.

Ministrul grec de finanţe s-a deplasat miercuri dimineaţă la Frankfurt, unde a avut ‘discuţii fructuoase’ cu preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi. În urma întâlnirii, Yanis Varoufakis a spus că a primit ‘o vie încurajare pentru viitor’.

Ministrul grec de finanţe este aşteptat joi la Berlin pentru o întrevedere cu omologul său german Wolfgang Schauble, care va reprezenta primul contact bilateral între Berlin şi Atena de la venirea la putere a stângii radicale în Grecia.

Te-ar mai putea interesa și
O tentativă de fraudă care folosește chiar identitatea DNSC circulă în online
O tentativă de fraudă care folosește chiar identitatea DNSC circulă în online
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenţia asupra unei noi tentative de înşelătorie care circulă online sub forma unei aşa-zise citaţii oficiale, relatează Agerpres....
Consumatorii de energie care depășesc 255 kWh pe lună ar putea plăti mai puțin de la 1 iulie – Burduja
Consumatorii de energie care depășesc 255 kWh pe lună ar putea plăti mai puțin de la 1 iulie – Burduja
Aproximativ 1,45 de milioane de locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul ...
Patronatul jocurilor de noroc de la distanță avertizează că taxarea suplimentară a industriei va duce la proliferarea pieței negre, cu efecte sociale negative majore
Patronatul jocurilor de noroc de la distanță avertizează că taxarea suplimentară a industriei va duce la proliferarea ...
Asociația Operatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță din România (AOJND) avertizează, prin in termediul unui comunicat, ...
Rata șomajului în SUA a stagnat în mai la 4,2%, în contextul în care companiile americane au încetinit angajările
Rata șomajului în SUA a stagnat în mai la 4,2%, în contextul în care companiile americane au încetinit angajările
Numărul de noi locuri de muncă create de angajatorii americani a încetinit în luna mai, pe fondul incertitudinii cu privire ...