Alfa Romeo celebrează prima victorie la Mille Miglia cu Giulia și Stelvio Quadrifoglio Super Sport

Alfa Romeo a prezentat ediții speciale pentru Giulia și Stelvio. Variantele Quadrifoglio Super Sport sunt limitate la 275 de unități pentru Giulia și 175 pentru Stelvio.
Robert Stan - sâm, 18 mai 2024, 12:04
Alfa Romeo celebrează prima victorie la Mille Miglia cu Giulia și Stelvio Quadrifoglio Super Sport

Italienii de la Alfa Romeo au prezentat noile serii speciale limitate Giulia și Stelvio Quadrifoglio Super Sport, un nou capitol în istoria memorabilă a simbolului sportivității italiene care, încă de la înființarea sa în 1923, a reprezentat o permanentă preocupare pentru excelență tehnică pusă în aplicare în competiții și în automobilele de serie.

Modelele Giulia și Stelvio Quadrifoglio Super Sport sunt edițiii limitate, fabricate în doar 275 de unități pentru Giulia și 175 pentru Stelvio, care vor fi produse și comercializate la nivel global. Un total de 450 de mașini, ambasadoare ale sportivității iconice, purității tehnice și tehnologiei care au poziționat întotdeauna aceste două automobile în topul segmentelor lor în ceea ce privește manevrabilitatea și raportul putere/greutate, pentru o experiență de condus unică, directă și captivantă, ca o veritabilă Alfa Romeo.

După o bună clasare la prima ediție a „celei mai frumoase curse din lume”, în 1928, modelul 6C 1500 Super Sport (Mille Miglia Speciale) pilotat de Giuseppe Campari și Giulio Ramponi a dominat la Mille Miglia, cursa desfășurată în perioada 31 martie – 1 aprilie. După un maraton de 1.621 km, doar 40 din cei 82 de participanți au ajuns la linia de sosire, precedați de modelul Spider Zagato, care a terminat cursa în 19 ore, 14 minute și 5 secunde, cu o viteză medie de 84,128 km/h.

Pentru Alfa Romeo, aceasta a fost prima dintr-o serie de 11 victorii la Mille Miglia, un record care rămâne neîntrecut. Dar a fost, de asemenea, și prima victorie semnificativă obținută de noul 6C 1500, precursorul unei noi generații de Alfa Romeo proiectate de Vittorio Jano.

Pentru a crea această serie limitată specială unică și pentru a celebra legătura de netăgăduit cu lumea curselor, Alfa Romeo Centro Stile a realizat o reinterpretare pentru Quadrifoglio, un simbol care a identificat dintotdeauna cele mai extreme performanțe din gamă.

Pentru prima dată în cei peste 100 de ani de istorie a Quadrifoglio, fundalul alb al triunghiului care, în mod tradițional, încadra trifoiul verde cu patru foi cu un contrast puternic, face loc negrului, o culoare care conferă și mai mult curaj și soliditate emblematicului blazon. Anul trecut, cu ocazia centenarului său, logo-ul Quadrifoglio a fost pus în valoare cu o ramă aurie și cu datele (1923 -2023) care definesc un secol de pasiune pentru sport, performanță și curse.

În cazul noii ediții sperciale, motorul V6 de 2.9 litri dezvoltă 520 CP și este combinat cu un diferențial mecanic cu alunecare limitată. Ca rezultat al unui tuning specific, derivat din experiența de proiectare a modelului Giulia GTA, această soluție tehnică importantă contribuie la îmbunătățirea comportamentului și tracțiunii mașinii, prin optimizarea transferului de cuplu și creșterea stabilității, agilității și vitezei în viraje.

Atât Giulia, cât și Stelvio Quadrifoglio Super Sport sunt echipate cu o interfață om-mașină (HMI) fluidă și intuitivă, pentru a vă aduce toate funcționalitățile automobilului la îndemână. Sistemul de infotainment oferă, de asemenea, conținut, funcționalitate și platforma ”Alfa Connect Services”, care constă într-o gamă variată de servicii utile în materie de siguranță și confort.

Citește și:
– Stellantis, nevoit să schimbe numele modelului Alfa Romeo Milano la doar câteva zile după lansare
– Grupul Stellantis a înregistrat o scădere a vânzărilor și a veniturilor în primul trimestru din 2024

Te-ar mai putea interesa și
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va deveni ora 04:00, informează CFR SA,......
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Trecerea la ora de vară va avea loc în acest weekend, iar în fiecare an tranziția ridică semne de întrebare cu privire ...
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Costurile medii orare cu forța de muncă în economia globală erau estimate anul trecut la 33,5 euro în UE și la 37,3 ...
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
Compania bulgară International Armored Group (IAG) a început să producă vehicule blindate la noua sa uzină construită ...