Algeria cere OPEC să-şi reducă producţia de petrol

Ministrul algerian al Energiei, Youcef Yousfi, a solicitat, duminică, Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), din care face parte şi Algeria, să-şi reducă producţia pentru a pune capăt tendinţei de scădere a preţului la petrol, transmite AFP.
Economica.net - Dum, 28 dec. 2014, 15:08
Algeria cere OPEC să-şi reducă producţia de petrol

La ultima sa reuniune ministerială, organizată la sediul de la Viena în data de 27 noiembrie, OPEC a decis să-şi menţină nemodificat nivelul producţiei, în pofida faptului că în prezent preţul barilului de ţiţei Brent este la jumătate faţă de cel de 115 dolari înregistrat în luna iunie a acestui an. Potrivit analiştilor, OPEC a optat pentru menţinerea cotei sale de piaţă, în loc să sprijine preţul ţiţeiului.

‘OPEC trebuie să intervină pentru a corecta dezechilibrele printr-o reducere a producţiei, care să conducă la o revenire a preţurilor şi să apere veniturile statelor membre’, a apreciat Youcef Yousfi.
Aproximativ 95% din veniturile externe ale Algeriei provin din vânzarea de petrol şi gaze naturale.

Atât Arabia Saudită, liderul OPEC, cât şi alţi mari producători de petrol, au avertizat, săptămâna trecută, că OPEC nu îşi va reduce producţia nici dacă preţul barilului de ţiţei va coborî până la 20 de dolari.

În schimb, Youcef Yousfi a explicat că Algeria nu împărtăşeşte acest punct de vedere al marilor producători, care se tem că, în cazul în care OPEC îşi va reduce producţia, de acest lucru vor profita alte ţări producătoare, dar care nu sunt membre ale OPEC. Yousfi a adăugat că, în 2014, Algeria va strânge 60 de miliarde de dolari din exporturile de hidrocarburi, cu două miliarde de dolari mai puţin decât în 2013.

OPEC, o organizaţie care grupează 12 state membre, furnizează aproximativ 40% din petrolul mondial.
Următoarea reuniune a miniştrilor petrolului din OPEC ar urma să aibă loc peste cinci luni.

Te-ar mai putea interesa și
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Nippon Steel a prelungit perioada de închidere a achiziției US Steel, pentru trimestrul I 2025
Compania japoneza Nippon Steel a anunțat că a prelungit perioada de închidere pentru achiziția sa de 15 miliarde de dolari a U.S. Steel, exprimându-și încrederea că achiziția va proteja și......
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 ...
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...