Algeria: Situaţia rămâne tensionată la In Amenas. Jihadiştii sunt încercuiţi

Economica.net
19 01. 2013
algeria_bp_70834700

„Nu există nicio schimbare de ieri (vineri)”, a declarat pentru AFP această sursă, care citează apeluri ale unor lideri străini în vederea protejării vieţii ostaticilor.

Mai mulţi ostatici străini, şapte potrivit răpitorilor, erau reţinuţi în continuare de către o grupare armată apropiată Al-Qaida.

Presa, după ziua de sărbătoare de vineri, critica dur incapacitatea, în oponia sa, de a comunica a autorităţilor, subliniind cu cinism uşurinţa cu care presa internaţională profita de mesaje text scurte trimise de pe mobil de către răpitori agenţiei mauritane ANI.

Astfel, vineri ei anunţau că deţin trei belgieni, doi americani, un japonez şi un britanic.

Surse din domeniul securităţii algeriene au recunoscut că aproximativ zece ostatici, atât străini, cât şi algerieni, ar fi deţinuţi în continuare de către răpitori.

Un purtător de cuvânt al grupării armate a evocat, cu o zi înainte, 34 de ostatici străini ucişi într-un asalt, lansat cu o zi înainte de către forţele speciale algeriene împotriva bazei locuite din cadrul complexului, în timp ce alt grup era baricadat în interiorul instalaţiei cu ostatici.

O sursă din domeniul securităţii, citată de agenţia algeriană de presă APS, a furnizat vineri seara un bilanţ provizoriu al asaltului prezentat de către militari, şi anume 12 ostatici şi 18 răpitori ucişi, iar aproximativ 100 de ostatici străini – dintr-un total de 132 – eliberaţi, alături de 573 de salariaţi algerieni.

MAE: Încă doi cetăţeni români au fost eliberaţi de pe platforma de la In Amenas din Algeria

MAE infomează să în cursul serii de vineri au fost confirmate date privind încă doi cetăţeni români eliberaţi de pe platforma de la In Amenas, aceştia aflându-se în prezent sub protecţia forţelor algeriene, iar starea lor de sănătate fiind bună.

„În cursul serii de 18 ianuarie 2013 au fost confirmate date privind încă doi cetăţeni români eliberaţi de pe platforma de la In Amenas care, în prezent, se află sub protecţia forţelor algeriene. Familiile celor doi cetăţeni români au fost informate. Ministerul Afacerilor Externe este în contact permanent cu autorităţile algeriene şi firma angajatoare pentru finalizarea procedurilor de repatriere a acestora”, se arată într-un comunicat al MAE.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a avut o convorbire telefonică cu unul dintre cetăţenii români, menţionează sursa citată.

„Starea de sănătate a celor doi este bună”, se mai arată în comunicat.

Anterior, vineri seară, MAE a confirmat eliberarea unui cetăţean român în legătură cu care au existat informaţii potrivit cărora a fost ostatic în Algeria, acesta aflându-se în prezent în custodia Ambasadei României la Alger, starea sa de sănătate fiind bună.

„La acest moment, Ministerul Afacerilor Externe confirmă eliberarea cetăţeanului român în legătură cu care au existat anterior informaţii neverificate, vehiculate în mass-media. Menţionăm că cetăţeanul român aflat în complexul In Amenas a reuşit să contacteze misiunea diplomatică română, prin intermediul unui telefon mobil, în timpul evenimentelor dramatice declanşate de atacul terorist. Cetăţeanul român a fost asistat cu privire la conduita de urmat, aspect ce a făcut posibilă salvarea vieţii sale”, se arăta într-un comunicat al MAE.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că cetăţeanul se află în prezent în custodia Ambasadei României la Alger şi a precizat că acesta se află într-o stare bună de sănătate.

MAE reamintea că în cadrul MAE a fost constituit un grup inter-instituţional ce va funcţiona cu activitate permanentă până la soluţionarea crizei. „Instituţiile implicate depun toate eforturile şi întreprind măsurile specifice ce se impun pentru clarificarea deplină a situaţiei”, se arăta în comunicat.

Ministrul Titus Corlăţean a dispus detaşarea de urgenţă la Alger a doi consuli din Centrala MAE, care au ajuns la destinaţie în cursul acestei după-amiezi, pentru a acorda asistenţă consulară suplimentară, a mai informat ministerul.