Aliant și Xerox lansează o soluție de realitate augumentată pentru echipe tehnice de intervenție

Aliant, unul dintre principalii integratori și furnizori de servicii IT de pe piața românească, și Xerox lansează soluția de realitate augumentată CareAR. Prin intermediul acesteia, tehnicienilor li se afișează pe tabletă sau telefon, în mod interactiv, unde este defecțiunea unui echipament și cum să o rezolve.
Lidia Neagu - mie, 30 mart. 2022, 15:12
Aliant și Xerox lansează o soluție de realitate augumentată pentru echipe tehnice de intervenție

Soluția CareAR de la Xerox este destinată echipelor care merg în teren să rezolve diverse probleme tehnice, precum tehnicieni care instalează echipamente IT, antene GSM, echipamente medicale, fac mentenanță site-urilor, din industrii precum telecomunicații, sănătate, energie, logistică și distribuție, producție sau chiar retail prin livrări online. Mai exact, platforma extinsă CareAR va sprijini angajații din teren cu instrumentele vizuale de realitate augmentată și accesul la datele necesare pentru a oferi o rezolvare rapidă și eficientă a situațiilor întâlnite, asigurând servicii și o experiență de înaltă calitate clienților finali, precum și o reducere a costurilor de funcționare aferente.

„Soluția CareAR este acum inclusă în portofoliul de „Digital Transformation & Automation” al Aliant, ce cuprinde printre altele soluții de tip RPA, Chatbots și AR. Realitatea augmentată este o tehnologie confirmată în business și are deja utilitate clară și impact probat în timp, iar implementarea ei se poate face într-un mod transparent și rapid. Tehnologia AR vine cu avantaje competitive puternice, pe care vrem să le punem la dispoziția clienților noștri, spre a fi încercate și integrate în mediul real. Există aplicații numeroase și avem discuții și schimburi de idei foarte interesante cu clienți din industrii diferite despre cum CareAR poate să aducă valoare pe întreg lanțul de business, până la clientul final și să optimizeze totodată timpul și costurile,” a declarat Bogdan Ciubotaru, Managing Partner Aliant.

„CareAR va defini și dezvolta segmentul de piață aferent Service Experience Management, provocând la schimbare industriile într-un moment în care schimbarea e necesară. Piața din România este în punctul unic de dezvoltare în care industriile existente solicită servicii intensive, cu instrucțiuni în timp real, instrumente vizuale și acces la date mult mai simplu pentru orice utilizator, toate fiind gestionate de inteligență artificială predictivă. La Xerox am fost mereu preocupați de experiența de service a clienților noștri, de aceea ne-a fost atât de ușor și de natural să achiziționăm și să implementăm această tehnologie. Platforma noastră vizuală care se bazează pe Realitatea Augmentată și Inteligența Artificială ne poziționează în mod unic pentru a genera experiențe și rezultate excepționale pentru clienți, ei aflându-se în centrul a tot ceea ce facem,” a declarat Florina Sereș, Director General Xerox România.

Tehnologia care stă la baza noii platforme CareAR este cea de realitate augmentată și AI, ce permite tehnicienilor de service să utilizeze cunoștințele colegilor mai experimentați prin instruiri live, asistate de AR.

Beneficiile utilizării tehnologiei CareAR constau în rezolvarea mai rapidă a unor intervenții la locație, costuri mai mici cu instalarea, mentenanța, cu remedierea problemelor tehnice. Consultantul tehnic care trebuie să rezolve o problemă complexă la un echipament și nu are toată experința necesară sau identifică o situație care solicită un plan elaborat de depanare, prin intermediul CareAR, deschide telefonul mobil, tableta sau ochelarii VR și oferă acces unui coleg senior care este la sediu. Acesta vede în timp real problema, poate să facă adnotări, să încercuiască pe ecran, să sublinieze, să scrie, indicând foarte clar și ușor celui care este pe teren ce are de făcut. Astfel problema se poate rezolva pe loc, fără discuții suplimentare la telefon, pe e-mail sau fără să fie necesară o nouă deplasare la client.

O altă funcție avansată a CareAR presupune modelarea 3D a echipamentului și vizualizarea acestuia pe telefon. Prin animații AR, practic un tutorial 3D, utilizatorul se poate uita la echipament, prin intermediul telefonului sau al tabletei și poate vedea pașii ce trebuie urmați, pe ce buton se apasă, cum se deschide un sertar sau capac, etc.

Aliant este un integrator IT și furnizor de managed service. Obiectul principal de activitate al companiei constă în servicii de transformare digitală a afacerilor, utilizând, printre altele, soluții de automatizare/RPA, asistenți virtuali, realitate augmentată, securitatea datelor, managementul documentelor și printing.

CareAR, A Xerox Company, este liderul Service Experience Management (SXM). CareAR stabilește criteriul de referință pentru categoria SXM prin eliminarea decalajelor de competențe, accelerarea transferurilor de cunoștințe, asigurarea unor eficiențe operaționale mai mari și îmbunătățirea rezultatelor și siguranței clienților.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...