Alianţă Franţa-Germania în vederea unei ameliorări a etichetării cărnii în UE

Economica.net
20 02. 2013
horse_meat_in_lasagna_spurs_uk_wide_beef_tests_52344600

Împreună cu ministrul german al Agriculturii Ilse Aigner, el speră să iniţieze această dezbatere la Bruxelles „încă de săptămâna viitoare”, la reuniunea miniştrilor Agriculturii din ţările Uniunii, a declarat ministrul francez pentru presă.

„Având în vedere că această carne este un ingredient (care reprezintă) mai puţin de 50%, nu există nicio obligaţie de a spune de unde vine, iar acest lucru este cel care este necesar să fie modificat”, a subliniat Le Foll.

„Am discutat cu ministrul german cu puţin timp în urmă şi este pe aceeaşi linie, deci vom încerca să pregătim un memorandum comun pentru viitorul Consiliu agricol, adică pentru săptămâna viitoare”, a insistat ministrul francez.

De aproximativ zece zile, carne de cal este descoperită în semipreparate congelate etichetate în mod fals ca „vită” şi vândute prin intermediul unor reţele de mare distribuţie în mai multe ţări europene, inclusiv în Franţa şi Germania, dar şi la Hong Kong.