Alianţă politică cu pumni în faţă la Vâlcea. Cum s-au bătut aleşii olteni
Şedinţa ACD a fost una tensionată, liberalii acuzându-i pe conservatorii din judeţ că îşi atacă aliaţii politici din judeţ de la PSD şi PNL. Principalul acuzat a fost vicepreşedintele PC Vâlcea, Nicolae Gheorghe, căruia i s-a imputat că ziarul pe care îl patronează îi critică pe copreşedinţii USL de la nivel judeţean, liberalul Cristian Buican şi pesedistul Ion Câlea.
Unul dintre acuzatori a fost Victor Popescu, consilier judeţean al PNL şi şef al TNL Vâlcea, care susţine că l-a lovit pe Gheorghe, după ce acesta ar fi făcut niscaiva referinţe neelegante privind-o pe mama liberalului. „Probabil l-a deranjat ceea ce i-am spus şi m-a împins, iar eu am reacţionat, făcând acelaşi gest. Apoi, din senin, a început să mă înjure de mamă, lucru peste care nu pot trece”, a declarat Popescu, citat de Agerpres.
Pumnul dat de Popescu pare să fi generat o vendetta locală, deoarece Nicolae Gheorghe a promis să se răzbune. „Am fost lovit cu pumnul de Victor Popescu, lucru pentru care va plăti. Înţeleg că e supărat că tatăl lui, primarul de la Boişoara, are probleme cu DNA, dar nu le are din cauza mea, să fie clar. Sunt sigur că aşa a vrut el, să-mi plătească o poliţă”, a spus cel agresat.
Conservatorul s-a arătat iritat de faptul că şeful de partid al agresorului a asistat impasibil la chelfăneala administrată de către impetuosul lider al tinerilor liberali din Vâlcea. „Pe mine m-a surprins atitudinea lui Buican (Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, n.r.). Nu a schiţat niciun gest. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în PC, cel care ar fi sărit la bătaie era dat afară imediat din partid’, a precizat luni vicepreşedintele PC Vâlcea, Nicolae Gheorghe.
Gheorghe se pare că nu este la prima încăierare în activitatea politică. În august 2010, „Vocea Vâlcii” relata că tensiunile din interiorul organizaţiei PC au dus la o bătaie între conducerea veche şi cea nouă a filialei. Se pare că atunci Gheorghe a avut un adversar mai „moale”, pe care l-a dovedit.