Alibaba ar putea înfiinţa un centru logistic în Bulgaria
Într-un comunicat de presă, Executivul de la Sofia a anunţat că reprezentanţii companiilor Alibaba Group, GS-Solar Company şi GoldPoly Group s-au întâlnit cu premierul bulgar, Boyko Borisov, pentru a analiza diferite oportunităţi de investiţii.
‘Ideile de investiţii ale Alibaba Group sunt legate de înfiinţarea unui centru logistic care să susţină operaţiunile lor din Europa. Proiectul include de asemenea comercializarea de bunuri şi produse alimentare din Bulgaria pe piaţa internaţională’, a precizat Guvernul de la Sofia.
De asemenea, Executivul bulgar susţine că producătorul de panouri solare GS-Solar analizează posibilitatea de a produce panouri solare în Bulgaria, în timp ce GoldPoly Group este interesat să cumpere tutun din Bulgaria.
Bulgaria nu a profitat până acum de planurile Chinei de a-şi extinde prezenţa în Europa Centrală şi de Est, în cadrul strategiei intitulate ‘O centură, un drum’, având în vedere crearea de noi pieţe de export între Asia şi Europa.