Alibaba plăteşte 880 de milioane de dolari pentru achiziţionarea MoneyGram

Ant Financial, divizia de plăţi digitale a Alibaba - cel mai mare retailer online din China - va achiziţiona compania americană MoneyGram cu suma de 880 de milioane de dolari, transmite BBC.
Economica.net - vin, 27 ian. 2017, 07:31
Alibaba plăteşte 880 de milioane de dolari pentru achiziţionarea MoneyGram

MoneyGram are aproximativ 350.000 de sucursale în aproape 200 de state, în timp ce Ant Financial are peste 630 de milioane de utilizatori.

Tranzacţia trebuie aprobată de Comisia pentru Investiţii Străine în SUA (CFIUS).

Eric Jing, director general al Ant Financial, a afirmat că tranzacţia va ‘furniza un acces mai mare, securitate şi simplificare pentru oamenii din întreaga lume care vor să transfere fonduri, în special în economiile majore, cum ar fi SUA, China, India, Mexic şi Filipine’.

Ant Financial are o cotă importantă de piaţă în industria plăţilor online din China. Achiziţia va ajuta compania să se extindă peste hotare, pe fondul creşterii concurenţei din partea rivalei Tencent.

După anunţarea tranzacţiei, acţiunile Moneygram au urcat la Bursa de la New York cu aproape 9%.

Dacă Alibaba reuşeşte preluarea MoneyGram, ar fi a doua tranzacţie a companiei chineze, care, anul trecut, a cumpărat EyeVerify cu suma de 70 de milioane de dolari.

MoneyGram este un furnizor global de servicii inovatoare de transfer al banilor, fiind recunoscut la nivel internaţional ca o conexiune financiară între prieteni şi membrii familiei. Cei care utilizează serviciile MoneyGram pot primi şi transfera bani cu uşurinţă, fie online, de pe calculator sau telefon mobil, fie la chioşcuri sau magazine locale.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...