Alin Baciu: La data de 20 septembrie în 102 farmacii se făcea testare COVID-19 cu teste gratuite oferite de Ministerul Sănătății

24 09. 2021
Alin Baciu

„La data de 20 septembrie erau active 102 farmacii în care se face testarea cu teste gratuite oferite de către Ministerul Sănătăţii, în ultimele trei săptămâni fiind avizate 30 de farmacii în acest sens. Demersurile vor continua. (…) Pentru partea de testare, farmaciile pot percepe o taxă. Aici este alegerea lor dacă o fac sau nu”, a spus Baciu într-o conferinţă de presă.

Referindu-se la tratamentul cu anticorpi monoclonali, Andrei Baciu a afirmat că au fost semnate trei acorduri de către Comisia Europeană.

„Astfel, există cinci molecule (n.r. – anticorpi monoclonali) cu un potenţial semnificativ de primire de autorizaţie de punere pe piaţă în perioada imediat următoare iar anticorpii monoclonali se ştie despre aceştia că au fost folosiţi în SUA, fiind un alt sistem de avizare, au fost şi în România ca parte a unor studii clinice. Comisia Europeană a semnat deja trei acorduri pentru aceşti anticorpi monoclonali şi vreau să transmitem că şi România este parte a acestor acorduri. În cursul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie, cel mai probabil, vor primi autorizaţie de punere pe piaţă. A fost un anunţ al Agenţiei Europene a Medicamentului cum că pe data de 11 noiembrie, cel mai probabil, pentru una dintre aceste molecule va fi emisă o autorizaţie”, a explicat secretarul de stat.