Alin Burcea, Paralela 45, acuză guvernul de dezinteres faţă de 250.000 de oameni care au plătit avansuri pentru vacanţe acum blocate

Economica.net
13 04. 2020
alin_burcea_sobru_96595600

„Protestăm față de lipsa de preocupare și interes demonstrată până acum de Guvernul României în privința turismului și, în mod special, a agențiilor de turism. Guvernul României a obținut granturi de 65 milioane euro pentru Tarom și 65 milioane euro pentru Blue Air, dar pentru cei 250.000 de turiști care au dat avansuri pentru servicii acum aflate în blocaj, nu se pot găsi aproximativ 65 milioane de euro sau orice formă de sprijin? Dintre cele 1,5 miliarde de euro aflate la Ministerul Fondurilor Europene sau dintre cele 3,3 miliarde de euro obținute pentru sprijinirea economiei, nu există resurse pentru acești turiști, sau este o uriașă lipsa de voință și interes față de restul industriei noastre?”, se întreabă Alin Burcea.

Agențiile de turism din România au activitatea complet blocată din cauza pandemiei de coronavirus, iar singurul lucru cu care se ocupă acum angajații acestora e căutarea de soluții pentru 250.000 de oameni care au plătit avansuri pentru vacanțe pe care nu le mai pot efectua.

Potrivit lui Alin Burcea, dacă această criză se prelungește cu maximum trei luni, cel puțin jumătate dintre agențiile de pe piață vor da faliment.