Alin Burcea, proprietarul agenţiei Paralela 45, a vândut 22 de apartamente la Snagov și închiriază alte 25
Construcţia Club Lac Snagov a început în anul 2007, însă din cauza crizei economice a intrat în conservare în perioada 2009-2013.
„În urma unei analize am constatat că nu există niciun proiect de apartamente în zona Snagovului și în special pe malul lacului. Am găsit practic o nișă pe piața imobiliară, pe care am încercat să o exploatăm prin construirea de apartamente pe malul Lacului Snagov, pentru cei care vor să se relaxeze la sfârșit de săptămână în afara Bucureștiului, dar nu vor să conducă până la mare sau la munte”, spune Alin Burcea.
Întreaga investiţie se ridică la circa șapte milioane de euro, fiind realizată în principal din surse proprii, iar în ultimii doi ani Burcea a contractat și un credit bancar de un milion euro.
Ansamblul rezidential cuprinde 78 de apartamente în cele trei blocuri cu regim de înălțime P+3E+4E retras. Terenul are aproximativ 6.500 de metri pătrați, iar în prețul fiecărui apartament sunt incluse și prețul unui loc de parcare suprateran, cota indiviză de teren și facilitățile comune ale complexului: piscina interioară, clubul de socializare, debarcaderul, o sală de sport, un teren de tenis.
„Apartamentele sunt destinate în special vânzării, dar o parte dintre ele sunt mobilate și vor fi disponibile pentru închiriere pe termen scurt sau pentru perioade mai îndelungate, în funcție de cerere. Există mai multe tipuri de apartamente: garsoniere, apartamente cu două și trei camere și un penthouse cu cinci camere”, explică Burcea.
În afară de cele 25 de apartamente de închiriat, compania dezvoltatoare mai mobileaza acum și altele pentru a le închiria.
În afară de proiectul rezidențial de la Snagov, Paralela 45 are sediul din bulevardul Regina Elisabeta în reconstrucție și va construi un depozit nou de 350 mp în lunile mai iunie.
În trecut, Alin Burcea a dezvoltat câteva proiecte de vacanță, un bloc cu 22 de apartamente și trei vile, și unul mai mare, cu 110 locuințe, ambele la Neptun, cărora li se adaugă și un aparthotel cu 25 de camere, vândut între timp.