Alin Luca, cofondator Flip.ro: Primim zilnic circa 500 de telefoane, din care 90% sunt acceptate la revânzare. Apetitul cel mai mare e pentru Apple, clar
Flip.ro este un marketplace înființat la finalul anului 2019, de către trei tineri antreprenori: Alin Luca, Alex Burghelia și George Moroianu (foto – în ordine de la stânga la dreapta), și care, în prezent, a ajuns la peste 160 de angajați. Din 2021, startup-ul face parte din grupul eMAG, de la care a primit și finanțare de 8 milioane de euro. În 2022, Flip.ro a ajuns la afaceri de 36 milioane de euro, iar pentru anul fiscal în curs estimează venituri de 40 milioane de euro, compania fiind prezentă pe trei piețe: România, Bulgaria și Ungaria.
În medie, Flip primește între 400 și 500 de telefoane zilnic și vinde în jur de 300-400 de unități, potrivit reprezentanților companiei. Recordul pentru cel mai repede vândut telefon este de trei secunde și este deținut de un model Apple.
”De Black Friday am vândut cel mai repede în trei secunde un iPhone SE, modelul vechi. S-a vândut foarte repede. Unele telefoane au cerere mare si nu prea se găsesc în piață și atunci când ajunge unul în stoc, se vinde imediat. Dar avem în lucru un sistem de alertare pentru clienți sau posibilitatea de a-l adăuga la favorite”, spune Alin.
Din cele până la 500 de telefoane care ajung zilnic la companie, 90% sunt acceptate la vânzare adică trec testele de calitate, iar clienții acceptă oferta financiară. Numai în primele patru luni ale anului, Flip a achitat 4,8 milioane de euro persoanelor care și-au vândut telefoanele pe platformă, o creștere de 32% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Întregul parcurs al unui telefon când ajunge la Flip
Întreg procesul pe care un telefon îl parcurge la Flip, de când este scos din colet și până când este așezat pe raft la vânzare, este filmat. Totul durează aproximativ 40 de minute, dacă telefonul este în regulă și, până la câteva săptămâni, dacă are nevoie de piese.
Odată ajuns la Flip după procesul de autoevaluare de pe site, telefonul intră în zona de despachetare, apoi merge la QC (quality control), unde trece prin 67 de teste de calitate și, tot de aici, se dă un raport despre acesta (dacă trebuie reparat sau schimbată vreo piesă). Dacă telefonul nu are nevoie de nicio reparație, merge direct la curățare, fotografiere, apoi întră în cutia Flip (telefon+încărcător+garanție+cheiță SIM) și este scos la vânzare. Dacă telefonul necesită schimbarea bateriei, carcasei, ecranului sau orice altă reparație, produsul ajunge în service. Aici, tehnicienii repară telefonul și înlocuiesc piesele care trebuie schimbate și abia apoi telefonul ajunge în magazin, unde își așteaptă noul cumpărător.
Cele mai frecvente defecte întâlnite sunt pete sau zgârieturi pe cameră, apariția petelor de burn-in pe ecran, casca înfundată, de foarte multe ori de la fondul de ten și portul de încărcare înfundat de la scame din buzunar, ultimele două rezolvându-se rapid prin curățare.
În procesul de autoevaluare, de obicei, oamenii au o percepție corectă asupra propriului telefonul, potrivit lui Alin Luca. Există însă și o parte semnificativă a acestora care tinde să și-l supraevalueze, iar aproximativ 15% dintre vânzători mai degrabă își subevaluează telefonul, caz în care primesc bani în plus.
”Dacă noi nu evaluăm telefonul corect, se întoarce telefonul în garanție și costul tot noi îl simțim. Deci e foarte important, ca evaluarea să fie corectă. Ca să poți să ții costurile sub control și ca să ai și o experiență plăcută pentru clientul final. Iar dacă nu acceptă oferta noastră, îl trimitem gratuit înapoi, tocmai ca să vadă oamenii că nu avem nimic de câștigat. Noi din fiecare telefon trimis înapoi avem de pierdut. Fiecare telefon pe care ni-l trimit oamenii, ni-l trimit gratuit. Iar noi dacă-l returnăm, avem de două ori costul de transport, la care se adaugă și costurile cu cutia. Acum lucrăm la un mai bun seller flow, care să aibă, dacă se poate, 100% telefoane acceptate care vin aici. Dacă aș putea să evit să plătesc un transport înapoi, aș vrea să evit. Eu chiar îmi doresc să vând telefoanele care ajung aici. Nu am niciun interes să le trimit înapoi către clienți, dar o facem gratuit și va rămâne gratuit”.
”În principal, oamenii cumpără Apple”
Cele mai căutate telefoane sunt cele produse de Apple și Samsung, care dețin cumulat o pondere de 85% din vânzări, restul livrărilor fiind reprezentate de Huawei și Xiaomi. Însă, acesta din urmă, adăugat pe site anul trecut, înregistrează rezultate sub așteptări.
”Ne așteptam la un uplift mai mare. Piața de Xiaomi, mai ales pe zona asta de vânzare, nu cred că e atât de matură. Oamenii care și-au cumpărat telefoane Xiaomi poate încă nu le-au schimbat. Nu reprezintă un procentaj semnificativ, dar am vrut să adresăm și vânzătorii și cumpărătorii acestui brand în speranța mea că o să crească numărul lor. Uitându-ne la cifrele din piață, am văzut că Xiaomi crește ca brand. Așa că am decis să le adăugăm și noi, în ideea că e posibil să fie o categorie emergentă. Dar nu, cifrele nu sunt spectaculoase. În principal, oamenii cumpără Apple.
Chiar dacă în piață majoritar se vând dispozitive Android, în piața de recondiționate, în majoritar, se vând telefoane Apple. Apetitul cel mai mare e pentru Apple, clar. Fiind un produs aspirațional, oamenii încep să și-l permită când vin pe Flip și este un product of choice atunci când vine vorba de achiziție.”
Încă o categorie de produse până la finele anului
Planurile de dezvoltare includ ca până la finele anului, să lanseze cel puțin încă o categorie de produse, cel mai probabil smartwatch-uri, urmând ca mai apoi să fie introduse și tabletele și laptopurile.
”Sperăm să reușim până la final de an să adăugăm ceva. Ne uităm la tablete, laptopuri și smartwatch-uri, dar nu le vom lansa pe toate deodată. Probabil că o să o luăm pe rând. Sunt mai multe discuții. Tehnic nu e așa simplu cum am crezut. Nici operațional pentru că schimbă un pic fluxurile. Ai nevoie de alte piese de schimb, alt trade-in pentru tehnicieni, alte tool-uri, cutii de depozitare, de transport. Devin un pic mai tricky. E o mișcare pe care trebuie să o faci în momentul în care atingi o anumită maturitate. Că dacă o faci prea repede, strici tot ce ai clădit până în acel punct. Și pierzi toată încrederea”.
Antreprenorul se așteaptă că ceasurile inteligente să fie o categorie de succes, mai ales că introducerea sa nu necesită schimbări operaționale. ”Sunt dispozitive foarte mici, de fapt. Pentru că dacă scoți cureaua, dispozitivul e mic. Ne ajută din punctul ăsta de vedere. Transportul e simplu, depozitarea e simplă. Și poți să schimbi ecranul. Sunt anumite reparații pe care poți să le faci ușor la un smartwatch. E doar un pas suplimentar. Mai ales că nu aici văd provocarea, ci la laptopuri și tablete”.
Tot ca o viitoare funcționalitate, compania ia în calcul includerea opțiunii de plată oferită de eMAG prin funcția Wallet, prin care clienții beneficiază de un credit pe care îl înapoiază prin rate egale, fără dobândă. ”Probabil o să integrăm și noi asta, doar că sunt niște pași antemergători. Ai de făcut login cu contul eMAG inițial că să poți să accesezi serviciul și tot așa. Suntem în discuții, vrem să vedem cum să abordăm subiectul, că nu e simplu. Însă oferim metode de plată în rate prin TBI Bank, și mai cu toate băncile. De asemenea, există opțiunea Buy now/Pay later prin care poți să testezi telefonul gratuit pentru 30 de zile. Dacă nu ești mulțumit îl poți returna fără întrebări suplimentare. E o metodă prin care încercăm să ajungem la consumatorii care încă sunt indeciși, fără ca ei să facă vreo investiție financiară”, explică Alin.
Startup-ul are și un portofoliul B2B care cuprinde companii de renume precum OMV Petrom, Instore Power Provider, Edenred, Up România, Deutsche Bank, Farmaciile DONA, Laropharm, Adecco România și mulți alții. Anul trecut, veniturile din acest segment au totalizat 3,3 milioane de euro.
”În zona de B2B, sunt multe companii care sunt interesate să facă un upgrade, dar și de sustenabilitate. Acum majoritatea au target-uri de ESG și trebuie să-și scadă amprenta de carbon. De obicei ca să faci asta, tu ca societate trebuie să plătești în plus. Soluțiile care te ajută pe tine să-ți scazi amprenta costă. La Flip e invers. Tu vii și cumperi un device, poate mai ieftin, dar în același timp ai și beneficiu pe care pentru care de obicei trebuie să plătești. Din punctul meu de vedere, asta e direcția. Companiile deja încep să fie interesate, vând, cumpără. În afară e un trend, mai ales în țările mai dezvoltate, Franța, Germania și așa mai departe. În Franța sunt și niște legi date destul de recent. Instituțiile ce țin de stat sunt obligate ca un procent din device-urile pe care le cumpără să fie recondiționate ca să susțină economia circulară. Sunt pași în direcția asta destul de interesanți”, a adăugat antreprenorul.
Întrebat dacă a avut discuții cu Ministerul Mediului pentru a implementa în România un program similar cu cel al Franței, Alin Luca a precizat că a participat la câteva discuții în acest sens, nefinalizate pentru că ”erau niște probleme legislative la acel moment. Și asta durează până se schimbă”.